Mircea Dumitru: Licitaţia pentru manuale a reprezentat şi încă reprezintă o adevărată piatră de moară pentru Ministerul Educaţiei

0
387
mircea-dumitru
Mircea Dumitru

Licitaţia pentru manuale a reprezentat şi încă reprezintă o adevărată piatră de moară pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, afirmă fostul ministru Mircea Dumitru pe pagina sa de Facebook. “(…) Licitaţia pentru manuale a reprezentat şi încă reprezintă o adevărată piatră de moară pentru minister. Problemele se cunosc de mulţi ani, ele nu mai sunt un secret pentru nimeni: legislaţie deficitară pe achiziţii publice, instituţii nereformate”, a afirmat Dumitru.

El a spus că programele şcolare au fost rezultatul muncii profesorilor din ţară, cooptaţi în urma unui apel public în grupuri de lucru pe discipline. “Nu eu, Mircea Dumitru, am scris programele şcolare şi nici guvernul tehnocrat, faţă de care actualul ministru manifestă, se pare, o reală obsesie. Programele şcolare au fost rezultatul muncii profesorilor din ţară, cooptaţi, în urma unui apel public, în grupuri de lucru pe discipline. De altfel, a fost pentru prima dată când procesul a decurs astfel, coordonat de Institutul pentru ştiinţe ale Educaţiei. (…) Printr-un exerciţiu de voinţă al colegelor şi colegilor profesori, al colegelor şi colegilor din minister şi de la institut, în ianuarie 2017 aceste programe aveau girul Comisiilor naţionale de specialitate. Mai era nevoie de mici ajustări de formă, pentru ca ordinul de ministru să poată fi semnat şi publicat”, a mai susţinut fostul ministrul al Educaţiei.

El a afirmat că Educaţia nu se va însănătoşi atâta vreme cât raţiunea de a acţiona într-un minister, într-un inspectorat şcolar sau într-o şcoală va fi una “politică”. “Mi-e greu să cred că ministrul Educaţiei a avut informaţii despre situaţia licitaţiei manualelor şcolare pentru clasa a V-a doar cu puţine zile înaintea şedinţei de Guvern de săptămâna trecută. Mi-e greu să cred că, atunci când a dat asigurări celor peste 170.000 de elevi de clasa a V-a şi părinţilor lor că manualele lor sunt pe drum, ministrul a putut minţi cu seninătate. (…) Educaţia nu se va însănătoşi atâta vreme cât raţiunea de a acţiona într-un minister, într-un inspectorat şcolar sau într-o şcoală va fi una eminamente politică”, a mai spus Mircea Dumitru.

Toate manualele, cu excepţia celor pentru clasa a V-a, sunt în şcoli, a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, vineri, la începutul şedinţei de Guvern. “Toate manualele, cu excepţia clasei a V-a, sunt deja în şcoli. La clasa a V-a, pentru primele două luni de zile, avem soluţie de rezervă, cu îndrumarele pentru fiecare elev, în aşa fel încât, odată cu finalizarea contestaţiilor pe care editurile le-au făcut, să integrăm manualele în timpul anului şcolar. Dar în 11 septembrie toţi elevii vor avea îndrumătorul, profesorii vor fi formaţi în aşa fel încât să poată desfăşura normal ora”, a declarat Pop.