Multiculturalitatea s-a făcut auzită în Bănie

0
318

La sfârşitul săptămânii trecute, s-au încheiat proiectele AIESEC Craiova, prin care multiculturalitatea s-a făcut auzită în Bănie, în această vară, prin participarea a 100 de voluntari din mai multe ţări şi care, la întoarcere, vor duce mai departe experienţele din zona noastră.

aiesecAceastă vară a fost una activă pentru organizaţia de studenţi craioveană, deoarece a adus în Craiova cel mai mare număr de voluntari internaţionali de până acum. Tinerii care au ales oraşul nostru au fost din mai multe ţări – China India, Egipt, Turcia, Taiwan, Tunisia, Grecia etc. Aceştia au petrecut şase săptămâni de neuitat, unde au putut experimenta din cultura românească, şi-au făcut prieteni.

Proiectele demarate de AIESEC (asociaţie studenţească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenţi sau proaspăt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior, care are drept scop dezvoltarea abilităţilor de leadership prin intermediul proiectelor sale) Craiova au fost GROW – proiect destinat liceenilor dornici să se descopere pe sine, VET – adresat elevilor de la liceele cu profil tehnic, DISCOVER KINDERGARTEN şi DISCOVER SCHOOLS – pentru copiii de la grădiniţă, respectiv cei din ciclul primar.

aiesec2Participanţii au avut ocazia să înveţe sau să-şi dezvolte limba engleză, să devină responsabili şi să lucreze în echipă, într-un mediu diferit faţă de cel de la şcoală. „Oamenii din Craiova sun foarte prietenoşi şi deschişi, oraşul a fost primitor, iar atmosfera mi-a plăcut foarte mult. Membrii AIESEC au fost mereu alături de noi şi ne-au oferit suportul necesar ori de câte ori am avut nevoie. Pentru mine, România va fi mereu o alegere bună atunci când voi vrea să plec în vacanţă, vremea, mâncarea şi spiritul comunităţilor fiind cu totul speciale”, a precizat Eldar Rasulov, din Azerbaidjan.