Proiectul “Şi noi suntem oameni” a ajuns la final

0
372

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj găzduieşte astăzi, la ora 11.00, conferinţa de încheiere a proiectului “Şi noi suntem oameni”, organizată de Grupul Informal “Tineri prin artă”.

“Şi noi suntem oameni” este un  proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, implementat de Grupul informal Tineri prin Artă, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Primăria Craiova şi Liceul de Arte „Marin Sorescu”.  Pe toată durata de desfăşurare, membrii grupului pasionaţi de fotografie au  surprins prin ochiul aparatului foto momente din existenţa  tristă a tinerilor care trăiesc pe stradă.

Cele mai reprezentative dintre fotografii au fost incluse  în expoziţia “Şi noi  suntem oameni”, un semnal de alarmă pentru comunitate asupra unei realităţi despre care  se  vorbeşte nu de puţine ori în şoaptă. Pentru ca semnalul de alarmă să se facă auzit, tinerii au realizat expoziţia sub forma unui zid, alcătuit din cuburi imprimate cu fotografiile realizate de ei.

«În mod simbolic, în data de 19 iulie a.c., la vernisajul expoziţiei care s-a desfăşurat în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova, tinerii din grupul informal “Tineri prin Artă” au invitat trecătorii să participe alături de ei la dărâmarea zidului. În opinia lor, era  dovada că semenilor le pasă, că vor să se implice  în rezolvarea unei probleme sociale. Prin Proiectul “Şi noi suntem oameni”, tinerii şi-au dezvoltat abilităţi de comunicare, de lucru în echipă  au descoperit şi funcţia socială a artei fotografice», a spus Ionela Buşă, reprezentantul Grupului Informal “Tineri prin artă”.

Paralel cu expoziţia foto, tinerii au început demersurile de constituire a unei organizaţii neguvernamentale care să poarte numele grupului informal – „Tineri prin Artă” şi să le pună în valoare potenţialul creativ.