Trupul neînsufleţit al fostului căpitan al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, se află depus în holul de la tribuna oficială a stadionului “Ion Oblemenco”. Au venit să-i aducă un omagiu deja primarul Lia Olguţa Vasilescu, însoţită de viceprimarul Cristina Calangiu. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că, în jurul orei 14.00, sicriul va fi coborât pe teren, unde, în prezenţa Ministrului Apărării, Mircea Duşa, fostului mare jucător i se vor face onoruri militare. Costică Ştefănescu avea gradul de sergent major în retragere în cadrul MApN.