Experimentul candidatului democrat-liberal Adrian Rădulescu, secretar de stat la MADR, de a substitui culoarea portocalie a siglei partidului cu cea verde, proprie „ecologiştilor”, la alegerile parţiale din colegiul uninominal din judeţul Neamţ, este nu atât bizar, cât expresia unui calcul politic. Culoarea portocalie provoacă alergie, opinează politologul Mihaela Miroiu, de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (FSCA) a Universităţii Bucureşti, o apropiată a eurodeputatului Cristian Preda, şi el saturat de culoarea tradiţională a partidului. Sigur, nicăieri în lume schimbarea culorii echipamentului nu produce şi schimbarea prestaţiei, inclusiv a imaginii boţite, numai că, în cazul de faţă, renunţarea la portocaliu antrenează şi estompează identitatea partidului. Mai survine, apoi, o întrebare: poate oricine, înrolat conjunctural în PDL, schimba culoarea distinctă a partidului? Fireşte, intenţia e manipulatorie, dar nimeni nu e obligat să devină sau să rămână militant al PDL. Suspectă este şi tăcerea liderului partidului, Emil Boc, după ce a fost obişnuit cu culoarea roşie, apoi portocalie, dovedind acum că nu este deranjat de culoarea… verde. Voturi să aducă. Care, culoare verde, are şi ea, în politica românească, trecutul ei, simbolistica deloc agreabilă, tocmai din faptul că „mişcarea” a avut soluţii, instrumente şi decizii şi, în plus, a cultivat ideea morţii şi a sacrificiului prin moarte. Nu o să întindem discuţia, deşi cartea „Mişcarea legionară” a lui Grigore Traian Pop, marea promisiune intelectuală a revistei „Ramuri” de la începutul anilor ’70, lămureşte destul de convingător lucrurile. Şi pentru simpatizanţi şi pentru contestatari. Dacă verdele poate substitui, în buza toamnei, culoarea portocalie, cum a crezut de cuviinţă candidatul PDL din judeţul Neamţ, la alegerile parţiale, Adrian Rădulescu, rămâne de văzut, deşi primarul municipiului, Gheorghe Ştefan, a fost mai tranşant: „Peste tot în ţară, tradiţionalul portocaliu este hulit şi înjurat”. Schimbând culoarea siglei partidului nu se modifică şi restul, adică tot ceea ce a făcut să se ajungă la actuala stare de lucruri. Şi aici este vorba de oameni, cu metehnele şi apucăturile lor ciocoieşti. Modificarea parţială de look nu înseamnă altceva decât altă pălărie pentru aceeaşi Mărie, „respectul” rămânând acelaşi. Adică, cel mult o încercare de inflamare sentimentală, deşi cine mai are nevoie de aşa ceva.
