După şase ani, au venit, în Craiova, premii naţionale la „Geografie”

0
868

După şase ani, elevii de liceu, care studiază „Geografia” au adus premii în Dolj, în urmă cu câteva zile, la o sesiune de comunicări naţionale, desfăşurată la Tîrgu Secuiesc (jud. Covasna). Unul dintre ei a luat premiul al III-lea, iar o altă fată a luat premiul special, dar cu punctaj apropiat de podium a fost şi cea de-a treia participantă.

concursÎntre 17 – 20 iulie, la Tîrgu Secuiesc a avut loc Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice ale elevilor din Învăţământul Liceal, la disciplina „Geografie” .  Competiţia, care a debutat în anii 1990, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, se bucură de un real succes şi se desfăşoară pe trei secţiuni: „Geografia mediului (GM)”, „Geografia fizică (GF)” şi „Geografia umană (GU)”. Din 2011, când  Cristina Ciurez, de la Colegiul Naţional „Carol I” a obţinut premiul al II-lea, Doljul nu a mai avut ocupanţi ai podiumului, dar au fost obţinute premii speciale, cum a fost în 2015 şi 2016 de către elevii coordonaţi de prof.  Rodica Vladu, de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova. În acest an, istoria s-a schimbat puţin.

Proiecte ambiţioase

Faza finală a avut loc în judeţul Covasna, iar, după fazele locale şi judeţene, trei elevi au obţinut calificarea:  Radu Stefanos Poajgă   (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), Adriana Florina Ciurea (Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”) şi Eliana Maria Chisa (Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”).  Au fost înscrişi, la „naţionale”, 36 la GM, 40 (GU) şi 29 (GF). „Pentru noi este un succes şi îmi doresc să continue, de aceea le recomand cadrelor didactice şi elevilor mai multă implicare. Am avut, cu elevul de la Buzeşti, o temă foarte importantă, la GM, „Amenajarea Parcului „Nicolae Romanescu” din Craiova, alternativă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţii locale”. Acest băiat are nişte idei extraordinare, pe care le-a şi expus Comisiei de evaluare. De asemenea, la GF, eleva de la „Velovan”, care a şi luat Premiul special, a prezentat „Procesele gravitaţionale ce au loc pe malul drept al Jiului”, iar la GU, adolescenta de la „Arghezi” a arătat lucrarea „Depopularea satului românesc”, cu studiu de caz la Argetoaia, coordonator fiind prof.  Tăneaţă – Mirea Lilica, cea care a fost şi la faza din Covasna. Principalele cerinţe ale concursului au fost originalitatea şi aplicaţia pe teren, în zona de unde au provenit concurenţii. Pentru prima dată, după şase ani, am adus premii oferite de către minister”, a precizat prof.  Maria Ciobanu, inspector de „Geografie” în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Profesorii îi apreciază pe elevi

Performanţele trebuie respectate şi dacă elevii au intrat într-o binemeritată vacanţă, am luat legătura cu conducătorii instituţiilor de învăţământ din care provin. „Nu pot decât să fiu foarte fericit, atunci când avem astfel de rezultate. Sunt convins că vor veni şi altele, dar despre acest subiect vă poate spune mai multe doamna  Elena Gilda Ciorecan, director adjunct şi coordonator al proiectului Adrianei” –  prof.  Vasile Voinescu, director al Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”. Contactată telefonic, îndrumătoarea ne-a precizat: „Această fată s-a implicat extraordinar şi a mers pe teren ca să vadă ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor. Studiul său a fost efectuat la Seciurile, în judeţul Gorj, unde, dacă îşi aduce lumea aminte, în urmă cu mai bine de zece ani a avut loc o alunecare de teren, acolo fiind exploatări miniere, şi mai mult de 180 de case au fost strămutate. Ea a prezentat un plan de revigorare, prin gândirea ei, care sunt convinsă are idei ce pot fi preluate de către autorităţi”  . „Nicu mai ştiu ce să spun în plus, la asemenea performanţă. Radu Stefanos este unul dintre cei mai buni elevi ai noştri. Este într-o clasă de la „Ştiinţele naturii”, una dintre cele mai bune, dar acest copil are atâtea disponibilităţi încât este greu să-l incluzi într-o anume categorie. Are o cultură generală ieşită din comun şi sunt convinsă că unele dintre ideile prezentate de el ar putea fi luate în calcul de către autorităţile din domeniu” – prof.  Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. Prea multe n-ar mai fi de spus …