Craiovenii pot face nominalizări pentru „Oamenii Timpului”

0
300

oameni 3Profesionişti din România, Republica Moldova, Cernăuţi şi Diaspora care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului public românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice, pot fi propuşi de craioveni, în perioada 15 iulie – 1 octombrie, pentru câştigarea unui trofeu în cadrul Campaniei „Oamenii Timpului”. Aflată la a III-a ediţie, campania beneficiază anul acesta de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României: Înaltul Patronaj al ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, şi patronajul Ministerului Culturii.

10 categorii pentru care pot fi făcute propuneri, prin completarea unui formular online

Iniţiată de revista de cultură contemporană „Timpul” şi organizată de Asociaţia Revistei „Timpul” (ART), în parteneriat cu instituţii administrative şi culturale, precum şi cu instituţii academice şi economice, Campania anuală de interes public naţional „Oamenii Timpului” RO+ a dat startul primei etape în cadrul procesului de selecţie şi jurizare a ediţiei din 2016: nominalizările online. Între 15 iulie şi 1 octombrie, pe site-ul competiţiei pot fi propuse spre jurizare personalităţi de prestigiu şi proiectele acestora. „Și craiovenii pot participa la recunoaşterea şi promovarea acelor persoane care excelează în domeniile lor de activitate”, a precizat Alina Șerban, manager zonal Craiova al campaniei, moderator şi prezentator de emisiuni la TVR Craiova. Organizatorii urmăresc identificarea profesioniştilor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului public românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice.

Cele 10 categorii pentru care pot fi făcute propuneri sunt: Literatură, Arte, Educaţie şi cercetare, Societate civilă, Diplomaţie publică, Memorie şi istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate şi Antreprenoriat. Fiecare nominalizare se face online, pe platforma www.oameniitimpului.ro, şi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii obligatorii pentru a fi validată: realizarea unei scurte descrieri a activităţii profesionale a persoanei propuse (proiecte, distincţii, rezultate etc.), precizarea meritelor profesionale deosebite pentru perioada de jurizare (octombrie 2015 – septembrie 2016), precum şi inserarea unor link-uri utile în evaluarea efectuată de colectivul revistei de cultură contemporană „Timpul”.oameni 1

Trofeele vor fi acordate în decembrie, în cadrul unei festivităţi organizate la Iaşi

Centralizării propunerilor îi va urma o perioadă de prejurizare în redacţia revistei „Timpul”, între 1 octombrie şi 1 noiembrie, după care vor fi selectate pentru fiecare categorie personalităţile care vor putea fi votate online, între 1 noiembrie şi 5 decembrie. Juriul naţional se va întruni pe 9 decembrie, la Iaşi, pentru a stabili câştigătorii fiecărei secţiuni în parte a competiţiei. O pondere semnificativă a deciziei finale va fi reprezentată de rezultatele votului online. Trofeul „Oamenii Timpului” va fi decernat celor 10 personalităţi ale vieţii publice la finalul anului, în cadrul unei Gale care va avea loc pentru al treilea an consecutiv în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

La cea de-a II-a ediţie a Galei, dintre 800 de nominalizaţi propuşi au fost selectaţi printr-o etapă de prejurizare 80 de finalişti (câte zece pentru fiecare judeţ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceştia au beneficiat de peste 200.000 de voturi online din partea susţinătorilor. La Gala finală, zece personalităţi au primit Trofeul „Oamenii Timpului”, intrând în comunitatea cu acelaşi nume.oameni 2

***

Detalii suplimentare şi Regulamentul complet al competiţiei pot fi consultate pe site-ul evenimentului, www.oameniitimpului.ro. Tot aici găsiţi informaţii despre câştigătorii ediţiilor precedente ale campaniei.

Daniel Şandru, preşedinte al juriului naţional şi director al revistei „Timpul”: «Etapa nominalizărilor pe platforma oameniitimpului.ro este una extrem de importantă în procesul de desemnare a câştigătorilor. Noi, ca organizatori, ne-am asumat acest exerciţiu de maximă transparenţă, de spirit democratic în cele din urmă, astfel încât baza de selecţie a personalităţilor care vor intra în etapele de prejurizare şi jurizare să fie una cât mai extinsă şi, prin urmare, cât mai reprezentativă, cât mai relevantă pentru întreg spaţiul cultural şi social românesc. Aşa cum am inclus şi comunităţile româneşti din afara ţării şi nu ne-am rezumat la spaţiul dintre graniţe, nici în privinţa nominalizărilor nu ne-am oprit la preferinţele redacţiei revistei noastre. Ne-am asumat aşadar o muncă suplimentară în procesul de selecţie pentru a le da posibilitatea membrilor comunităţii tot mai largi a „Oamenilor Timpului” de a-şi spune cuvântul».