“U” Craiova, remiză cu ruşii de la Orenburg, în Austria

0
696

Primul amical al Craiovei în stagiul din Austria a fost contra ruşilor de la FC Orenburg, pe care CFR Cluj îi învinsese cu 1-0, cu câteva zile înainte. Trupa lui Papură a reuşit numai o remiză, 1-1, cu ocupanta locului 7 în sezonul trecut din Rusia. Pentru olteni a punctat Carlos Fortes, în minutul 34, iar ruşii au egalat prin Malyarov, în minutul 80, cu o lovitură de cap.

Ruşii au ratat o ocazie uriaşă în minutul 4, la o gafă a lui Kelic, dar atacantul rus s-a împiedicat, singur cu Pigliacelli. Luftul lui Bărbuţ din poziţie centrală a fost prima şansă a Craiovei, pentru ca, la finalul primei jumătăţi de oră, Carlos Fortes să nimerească bara dintr-o lovitură liberă. Tot atacantul portughez a fost cel care a deschis scorul, peste câteva minute, cu o preluare şi şut din centrul careului. Mihăilă a finalizat spectaculos o fază cursivă a oltenilor, în finalul primei părţi, dar portarul ruşilor a păstrat rezultatul.

În lipsa achiziţiilor, s-au remarcat puştii

Craiova a încercat să joace direct, cu verticalizări, fără temporizare, cu presing agresiv, să recupereze sus, asumându-şi riscuri. Un stil diferit faţă de era Mangia. În partea secundă, Papură a trimis pe teren şi mai mulţi puşti, dar Craiova şi-a menţinut abordarea, păstrând posesia şi iniţiativa. Mihai Roman, Baiaram şi Vali Constantin au ratat ocazii importante de gol, dar şi ruşii au avut o bară, cu un sfert de oră înainte de final, pentru ca în minutul 80 să reuşească egalarea. Aşadar, oltenii au arătat destul de bine pentru această fază a pregătirii. Au lipsit noii-veniţi, Qaka, Ivanov şi Vătăjelu, dar şi Cicâldău, aflat la lotul de tineret, în timp ce Koljic e încă în recuperare. Dintre „noutăţi” a impresionat puştiul Vasile Constantin, de la academia Craiovei, asumuit atât ca stil de joc, dar şi ca fizic, cu dinamovistul Nistor, precum şi Ştefan Baiaram, un jucător de 16 ani.

Cornel Papură a aliniat formula: Pigliacelli (63 L. Popescu) – Martic (46 Vlădoiu), Acka (46 Hreniuc), Kelic (46 Tiago), Bancu (46 Briceag) – V. Constantin (63 Bârzan), Mateiu (46 I. Popescu), Bârzan (46 M. Şerban) – Bărbuț, (46 Borţa), Fortes (46 M. Roman), Mihăilă (46 Baiaram).

FC Orenburg a început cu: Rudenko – Sivakov, Despotovic, Chukanov, Malykx, Alves, Poluboyarinov, Shakov, Kozlov, Ayupov. Au intrat: Dovbnia – Asatiani, Sutormin, Afonin, Kulishev, Polotov, Ridlovski, Malyarov,Galadzhan. Antrenor: Fedotov Vladimir.

Celelalte meciuri amicale ale Craiovei în Austria sunt cu: Qarabag (pe 25 iunie), Ferencvaros (pe 1 iulie) şi Legia Varşovia (pe 2 iulie).

Vătăjelu, din nou alb-albastru

Bogdan Vătăjelu s-a întors la „U” Craiova, el ajungând azi-noapte în cantonamentul alb-albaştrilor din Austria. Fundaşul stânga de 26 de ani urmează să semneze un contract pe 3 ani, cu posibilitate de prelungire. Vândut la Sparta Praga pe 1,4 milioane de euro, vâlceanul revine în Bănie după doi ani şi jumătate petrecuţi în Cehia, oltenii urmând să achite 350.000 de euro pentru „repatrierea” lui. El a jucat puţin la Sparta Praga, care l-a împrumutat în ultima jumătate de an la Jablonec, pentru care a reuşit 2 goluri în 14 meciuri. Craiova l-a cumpărat pe Vătăjelu în 2014 de la Metalul Reşiţa, cu 200.000 de euro, gruparea bănăţeană, tranformată ulterior în FC Snagov, încasând încă 300.000 de euro la vânzarea jucătorului în Cehia.

Revenirea lui Vătăjelu ar putea însemna cedarea lui Nicuşor Bancu, internaţionalul lui Contra fiind urmărit de mai multe echipe. Totodată, un alt jucător care este pe cale să revină în Bănie este Andrei Ivan. Atacantul nu a dat un răspuns definitiv fiindcă atât el, cât şi cei de la FC Krasnodar îşi pun speranţa într-o evoluţie bună la Euro U21 a românului, care şi-ar găsi astfel o echipă dispusă să achite suma cerută de ruşi, de 2,5 milioane de euro. Cum Ivan nu a rupt gura târgului în Italia şi San Marino, el este aproape de a semna din nou cu Craiova.