Primăria Craiova va începe recepţia la noul spital pe 6 iulie

0
512

Primăria Craiova pregăteşte recepţia la noul corp de clădiri în care se va muta Spitalul Filantropia. Imobilele au fost construite în totalitate cu bani de la bugetul local, investiţia ridicându-se la suma de 33 milioane de lei. După ce vor fi duse la îndeplinire procedurile de verificare şi conformitate, în noile clădiri vor fi instalate trei secţii medicale şi Urgenţa, care vor fi relocate din structura vechiului spital.

spitalPrimarul ales al Craiovei, Mihail Genoiu, care aşteaptă să îşi ia în primire mandatul începând de săptămâna viitoare, a anunţat, în cadrul unei emisiuni la postul local de televiziune Oltenia 3TV, că Spitalul „Filantropia” va intra în procedura de recepţie, conform promisiunilor, pe data de 6 iulie. „Aşa cum am promis, în data de 6 iulie anunţăm recepţia. Este constituită comisia, dacă nu mă înşel au fost trimise adrese către Pompieri, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat în Construcţii, la toate organismele care trebuie să asigure un om în comisie. Şi cred că săptămâna aceasta sau cel mai târziu luni va începe recepţia”, a precizat edilul Craiovei.

Pe data de 6 iulie expiră, de fapt, contractul de execuţie încheiat cu asocierea de trei firme, cu SC Recon ca lider de asociere. Cum Primăria Craiova este beneficiarul acestei investiţii, îi revine obligaţia să întocmească o comisie din care să facă parte reprezentanţi ai mai multor autorităţi în domeniu şi care să stabilească dacă firma constructoare a dus la îndeplinire contractul şi dacă imobilul este conform cu standardele impuse de legislaţie.

„Nu vor exista probleme cu obţinerea autorizaţiilor”

spital (2)Spitalul va fi pus în funcţiune abia după ce vor fi obţinute toate avizele şi autorizaţiile de funcţionare, în principal autorizaţia de securitate la incendii şi autorizaţia sanitară. Dar autorităţile locale sunt de părere că lucrarea, care a fost executată de firma Recon, corespunde tuturor cerinţelor, astfel că nu vor exista probleme cu obţinerea acestor autorizaţii. „Autorizarea de la Pompieri nu cred că va întâmpina probleme. Pe tot parcursul derulării execuţiei, Pompierii au fost consultaţi. Şi, mai mult, îţi dau un termen de şase luni să îţi rezolvi problemele, în cazul în care apar, şi poţi să obţii autorizaţie”. Edilul Craiovei a spus că nici autorizaţia din partea Ministerului Sănătăţii nu ar trebui să întâmpine vreo problemă întrucât, pe tot parcursul lucrărilor, s-a cerut şi părerea DSP-ului. „La Ministerul Sănătăţii, dacă nu ai autorizaţie, nu poţi nici măcar să aprinzi lumina. Dar nu va fi o problemă nici asta pentru că tot ce s-a făcut este cu consultarea Direcţiei de Sănătate Publică şi cred că va trebui autorizat şi de Ministerul Sănătăţii, în mod sigur”.

Autorităţile se aşteaptă la o recepţie pe linie

spital (1)De altfel, reprezentanţii municipalităţii se aşteaptă ca procedura de recepţie să se desfăşoare destul de repede şi să nu mai fie semnalate nereguli în execuţie tocmai datorită acestei bune colaborări purtate pe timpul lucrărilor. În cazul în care ar fi depistate, toate micile defecte ar urma, conform procedurii, să fie trecute pe o listă anexă şi apoi remediate de constructor. Evident că toate acestea ar mai întârzia preluarea sediului de spital, ceea ce nu este de dorit. „Eu am ştiut, de când am intrat în Primărie, prin prisma experienţei mele de până la vremea respectivă, că este bine ca lucrurile să se facă prin consultare, transparenţă şi deschidere. Aşa cum este şi normal, şi o mare parte din funcţionarii din Primărie ştiu şi ei acest lucru. Deci, lucrându-se în felul acesta, nu cred că vor exista probleme”, a punctat Mihail Genoiu. Pe lângă comunicarea cu toţi factorii implicaţi, ar mai fi şi faptul că, de această dată, firma constructoare a primit, la pachet, atât execuţia, cât şi proiectarea construcţiei, lucru care ar constitui un atu în buna execuţie a lucrării.

Patru secţii medicale vor fi mutate aici

spital (3)După ce va fi încheiată recepţia, imobilul va intra în proprietatea municipalităţii, iar spitalul va putea să-şi mute aici cele patru secţii medicale – Secţia Medicală I, II şi III, precum şi Urgenţa. Autorităţile recunosc că această procedură nu este aşa de simplă pe cât pare şi va necesita mai mult timp, deoarece este vorba de aparatură medicală care trebuie manipulată cu mare atenţie. „Cred că mai complicat decât recepţia va fi punerea lui în funcţiune. După recepţie trebuie să înceapă mutarea din localul vechi, ori acolo este aparatură şi o grămadă de lucruri care trebuie să fie mutate cu mare grijă”, a precizat primarul Craiovei.

 Reamintim că o parte din imobilele în care funcţionează acum Spitalul Filantropia, respectiv cele de lângă fosta Curte de Apel, au fost revendicate de Casa Judeţeană de Pensii, care a probat faptul că predecesoarea sa din perioada interbelică a deţinut acest sediu, pe care l-a cumpărat în anul 1928. Casa Judeţeană de Pensii trebuie să-şi ia în primire clădirea deoarece sediul în care funcţionează acum este, la rândul său, revendicat de nepoţii lui Richard Graepel, cel care a deţinut fabrica de utilaje agricole care i-a purtat numele şi care a avut un magazin de desfacere chiar la parterul acelei clădiri.

Filantropia funcţionează în clădiri foarte vechi

Spitalul Filantropia are o problemă şi cu propriile imobile. Pe lângă cel revendicat în instanţă, nici celelalte clădiri nu sunt sigure, având deja o vechime considerabilă. Antrenaţi de municipalitatea care a dorit iniţial să renoveze toate spaţiile sanitare de acolo, specialiştii au spus că zidurile nu mai suportă intervenţii şi că s-ar putea prăbuşi. Mai cu seamă nu se pot schimba tocăriile, care ar fi trebuit să fie înlocuite cu geamuri termopan pentru a se putea izola cât de cât spaţiile în care sunt trataţi pacienţii, lucru care, de asemenea, nu se poate face, prezentând riscuri pentru întreaga clădire. Totul a culminat spre sfârşitul anului 2015, când Ambulatoriul a trebuit să fie evacuat după ce o parte din tavan s-a prăbuşit. Incidentul nu a avut, din fericire, victime, dar incinta a trebuit să fie evacuată,. Spitalului i-a fost pusă la dispoziţie o clădire disponibilă, cea în care funcţionase până atunci Direcţia Naţională Anticorupţie. Din ianuarie 2016 şi până în prezent, se găseşte în locaţia respectivă. Această stare de lucruri a determinat autorităţile locale să ia o decizie pentru ridicarea unui nou sediu în care să fie mutate, treptat, secţiile spitalului şi care, în perioada următoare, va putea să-şi primească primii pacienţi.