La Evaluarea Naţională, examenul de la Matematică va face diferenţa

0
467

Ieri, a avut loc proba scrisă la Matematică, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, din cadrul Evaluării Naţionale. Aceeaşi agitaţie în faţa unităţilor de învăţământ unde s-a susţinut examenul, emoţiile au rămas la fel, dar, după ieşirea din sală, copiii nu mai erau la fel de fericiţi. Subiectele nu au fost uşoare, practic, după această zi urmând să fie făcută diferenţierea. În judeţul Dolj s-au înregistrat 169 de absenţi. Din fericire, nu a fost semnalată vreo încercare de fraudare. Într-un caz special, s-a aprobat susţinerea probei la ora 13.00.

examen (1)Aceeaşi atmosferă de examen, ca şi în urmă cu două zile, în faţa celor 157 de unităţi şcolare din judeţul Dolj, unde s-a susţinut proba de Matematică a Evaluării Naţionale. Căldura a fost mai mare, astfel că părinţi , bunici şi prieteni ai candidaţilor au preferat locuri ceva mai răcoroase, în timpul în care îşi aşteptau protejaţii. A fost o tensiune foarte mare, toată lumea fiind interesată de „ce s-a dat?”, „ce aţi făcut?”, „cum a fost?”. Au apărut şi elevii care finalizaseră lucrarea şi, mai mult sau mai puţin entuziasmaţi, şi-au expus părerile.

 examenMajoritatea a spus că subiectul al treilea a fost cel mai dificil, de aici, se pare, că va veni şi departajarea. În faţa Colegiului Naţional „Elena Cuza”, aşteptarea a fost lungă şi, de cele mai multe ori, cu rezultate, după ce copiii ieşiţi din examen au spus ce au făcut. Într-o parte, gemenele Maria şi Elena Cocioboiu arătau cu totul dezinhibate: „Ni s-a părut uşor, dar au fost ceva dificultăţi la cel de-al treilea subiect. Sperăm să le fi rezolvat cu bine. Oricum, pentru noi, a fost la fel ca la română şi vrem să continuăm aici”. Lângă ele era şi mama, Gabriela, care era mai cuprinsă de emoţii decât fetele: „Să ştiţi că am trăit mai mult decât fetele, care parcă nici nu arătau că dau examen. Este greu ca părinte, dar sunt convinsă că vom reuşi”. Câţiva paşi mai departe, o altă fată, Alexandra Lădaru, era foarte mulţumită : „Mi s-a părut destul de uşor, oricum mai bine faţă de limba română. A fost mai dificil la cel de-al treilea subiect. Am foarte mari speranţe şi vreau să continuu aici”.

La câteva zeci de metri mai departe, la Colegiul Naţional „Carol I”,  trăiri similare. „A fost ceva mai greu, astăzi, faţă de acum două zile, dar sper să am succes şi să merg la un liceu sportiv” – Daniel Velcu; „Nu a fost foarte greu, dar subiectul al treilea mi s-a părut destul de dificil. Oricum, vreau să rămân aici şi am convingerea că voi reuşi”. În apropiere, Aneta Nicola îşi aştepta fiica: „Parcă nu se mai termină! Am încredere în fata mea şi ştiu că va face bine”. Imediat a apărut şi Daria, fata doamnei Nicola. „A fost ceva mai dificil faţă de română şi parcă mi s-a părut mai greu la subiectul al doilea, la funcţii, dar cred că am rezolvat”.

Un caz special şi 169 de absenţi

A fost o perioadă de examene grea şi extenuantă, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi şi cadre didactice. Ieri, după încheierea celei de-a doua probe, prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a prezentat concluziile ultimei zile de concurs: „Au fost înregistraţi 4.187 de prezenţi şi 169 de absenţi. A fost un caz special, pentru o elevă de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Craiova, care nu a putut susţine la aceeaşi oră examenul, din motive medicale, dar pentru care s-a primit acceptul, din partea Comisiei Naţionale, pentru a susţine, în aceeaşi zi, concursul, de la ora 13.00. De apreciat este faptul că nu a fost niciun eliminat, în timpul susţinerii celor două probe” . S-a terminat examinarea, urmează afişarea rezultatelor. „Ţin să reamintesc că pe 26 iunie vor fi făcute rezultatele primare, în aceeaşi zi, în intervalul 16.00 – 20.00, fiind depuse contestaţiile. Ca o noutate, notele pot fi modificate, atât în plus, dar şi în minus, indiferent de procent, iar finalul nu mai poate fi schimbat”.

Subiecte de valoare medie

Aşa cum aminteam, elevii nu au mai fost entuziasmaţi de subiectele pe care le-au avut de rezolvat, cei mai mulţi având dificultăţi la cel de-al treilea subiect, cel de geometrie. Am vorbit cu doi profesori de matematică, pentru a primi lămuriri. „Au fost subiecte normale, care pot conduce la obţinerea unei note de 5,00. Sigur, trebuia să fie unul ceva mai dificil, sunt convinsă că vor fi mulţi care vor obţine cel puţin nota 9,00, dar, în general, au fost subiecte de nivel mediu, care au respectat programa şcolară, au fost clare şi care puteau fi rezolvate de cei pregătiţi, care şi-au dat silinţa să înveţe” – Cerasela Cremene, profesor de Matematică, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. „Au fost subiecte de nivel mediu, care au respectat toate cerinţele unui asemenea examen. Sigur, vorbind de subiectul de geometrie, acesta a fost mai dificil şi, poate, unele puncte nasc semne de întrebare, dar aşi acesta a fost bine structurat. Până la urmă, nu toţi pot obţine 10,00 şi trebuie făcută o diferenţiere. E ca la o escaladă pe un munte – la plecare pornesc mulţi, dar în vârf nu ajunge decât cel mai bun. Practic, în aceste examene se regăsesc toţi, depinde de felul în care s-au pregătit şi, fiindcă e inerent, de modul în care îşi stăpânesc emoţiile” – prof.  Nicolae Tălău, de la Colegiul Naţional „Carol I”.