Săndoi: „Turăm motoarele pentru a începe campionatul în forţă”

0
361

Antrenorul Craiovei speră ca jucătorii să-şi upgradeze evoluţiile în campionatul următor, pentru ca echipa să-şi aingă obiectivul

Din cantonamentul din Austria, Emil Săndoi a oferit un interviu pentru site-ul oificial al clubului din Bănie, în care a tras concluziile sezonuluii trecut şi a expus strategia pentru următorul. „În turul campionatului întreaga echipă a fost revelaţie. Nu trebuie să uităm acea serie de 19 meciuri fără înfrângere, prin care am reuşit să ieşim din zona periculoasă a clasamentului şi am urcat pe poziţiile fruntaşe. În primul rând remark jucătorii cu experienţă, Bălgrădean, Brandan şi Bawab. Şi Rocha a reuşit şi să marcheze de multe ori, Vătăjelu a jucat bine şi nu întâmplător a fost chemat la naţională. În retur rezultatele nu au fost dintre cele mai bune. Un loc 5 este totuşi mai mult decât mulţumitor pentru o nou-promovată. Cred că pe parcurs s-a creat o omogenitate în cadrul clubului. Cele mai bune jocuri din deplasare au fost cele de pe „Cluj Arena” şi cel de la Iaşi. Acasă, jocul cu CFR Cluj e de remarcat. Un meci cheie a fost primul joc de acasă, cu Galaţiul, în care am câştigat 1-0, deşi rămăsesem din minutul 50 cu un om mai puţin şi cu ambii fundaşi centrali accidentaţi” este rezumatul făcut de Săndoi sezonului trecut. Despre stagiul de pregătire din Austria, antrenorul a precizat: „Ca şi în Turcia, condiţiile sunt ireproşabile. Vom avea cinci jocuri amicale, cu echipe bune, unele dintre ele care chiar au obţinut rezultate notabile şi în competiţiile europene, cum sunt Ludogoreţ şi Dinamo Kiev. Dar şi ceilalţi adversary sunt buni, ne vor pune probleme. Este o perioadă scurtă până la începerea campionatului, deja trebuie să turăm motoarele la capacitate maximă pentru a fi în formă la startul campionatului. Vom încerca să dăm şansă fiecărui jucător. Nu putem spune că nu ne interesează rezultatele din aceste partide, pentru că şi victoriile din amicable au importanţa lor. Şi în Antalya, în 12-13 meciuri amicale nu am pierdut decât unul. Vrem ca în primele jocuri să facem o rotaţie la nivelul lotului, astfel încât fiecare dintre ei să joace cel puţin o repriză, după aceea deja va trebui să ne axăm mai mult pe primul 11”.

Îşi pune mari speranţe în Bancu

Săndoi şi-a expus primele impresii şi despre noii-veniţi, Popov şi Mazarache: „Mazarache este în probe, totul depinde numai de el. În antrenamente s-a prezentat bine, are o viteză bună, ceea ce face cu mingea face în regim de viteză. Este un jucător de urmărit în continuare. Referitor la Popov: este un fundaş central, dar mai poate juca şi pe alte posturi. Se vede că este un jucător cu experienţă, de echipă naţională şi cred că va fi unul dintre jucătorii care va arăta constanţă în evoluţii, pentru că şi valoarea şi experienţa pe care o are trebuie să-şi spună cuvântul. A lăsat o impresie foarte bună până acum”. Cât despre sezonul care va începepeste mai puţin de 3 săpămâni, tehnicianul şi-a exprimat speranţele şi a făcut o remarcă specială în cazul lui Bancu, de la care aşteaptă chiar să ajungă la echipa naţională: „De la Ferfelea şi Curelea aşteptăm un aport substanţial, au o experienţă deosebită, sperăm să se reintegreze cât mai rapid. Sunt convins că jucătorii care au avut evoluţii foarte bune în campionatul trecut – Bălgrădean, Vătăjelu, Bawab, Rocha – vor avea evoluţii la fel de bune şi în următorul. Dumitraş, Achim, fundaşii noştri centrali – Acka şi Izvoranu, Madson este un jucător important, la fel Mateiu, chiar dacă a trecut printr-o perioadă mai grea, pentru că a venit după o accidentare destul de gravă, este un jucător care are un potenţial nemaipomenit şi pe care va trebui să-l fructifice în continuare. Târnăcop a fost util echipei, pentru că a jucat pe mai multe posturi, Băluţă este un jucător tânăr care a crescut în ultima perioadă. Iar un jucător care ne-a lipsit foarte mult în retur, un băiat cu un potenţial fantastic şi căruia eu îi văd în continuare un viitor foarte frumos este Bancu. Atunci când am venit noi la echipă şi până în momentul în care s-a accidentat a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, a făcut diferenţa. Este un jucător cu un potenţial imens, de un caracter deosebit, este un adevărat profesionist, un jucător pe care nu doar antrenorii, ci şi colegii lui îl apreciază. Aşa cum Vătăjelu şi Bălgrădean au ajuns la echipa naţională şi lui îi doresc, ca în cel mai scurt timp, să debutezeîn tricolor.