S-a stins din viață academicianul Mircea Malița

0
352

Cărturar reputat, scriitor, diplomat, constructor de instituții, academicianul Mircea Malița s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. A fost consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU (între 1956-1961), director al Direcției Culturale din cadrul MAE (1960-1962), ministru adjunct în MAE (1962-1969), ministru de excepție al Învățământului (1970-1972), consilier pentru probleme externe și ministru de stat, membru al consiliilor pregătitoare ale conferințelor mondiale ale ONU pentru populație, știință și tehnologie (1974-1979), ambasador în Elveția și la ONU (Geneva – 1980-1982) și ambasadator în SUA (1982-1984). A susținut cursuri de relații internaționale la Universitatea din Oradea și a conferențiat la reuniuni intermaționale, găzduite de Praga, Moscova, Londra și New York. De asemenea, a predat cursuri la Academia de Studii Economice și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (2000-2008). Mircea Malița a fost ales membru corespondent al Academiei României în 1974, iar în 1994 a devenit membru titular. A publicat numeroase lucrări în domeniul matematicii, științelor politice, dar și eseuri. În 2011, la Editura „Compania”, împreună cu academicianul Dinu C. Giurescu, Mircea Malița a publicat cartea ”Zid de pace, turnuri de frăție – Deceniul deschiderii: 1962-1972”.