Electroputere SA a înregistrat, anul trecut, pierderi de peste 13 milioane de euro

0
436

Producătorul de transformatoare Electroputere SA Craiova (EPT) a publicat recent rezultatele financiare preliminare pe anul 2013. Potrivit acestora, cifra de afaceri a companiei a scăzut de la 28,4 milioane de euro (2012) la 21,7 milioane de euro (2013). Creanţele comerciale ale societăţii au scăzut pe parcursul anului trecut de la 20,2 milioane de euro la 16,5 milioane de euro, în timp ce avansurile încasate în contul comenzilor au crescut de la 500.000 de euro la şase milioane de euro. Datoriile totale ale societăţii au crescut de la 147,7 milioane de lei (32,8 milioane de euro) la 186,7 milioane de lei (41,4 milioane de euro). Pierderea netă a crescut şi ea de la 53,5 milioane de lei (11,8 milioane de euro) la 59,1 milioane de lei (13,1 milioane de euro). Electroputere SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi tranzacţionată din decembrie 1998. Potrivit rezultatelor pe 2012, societatea înregistra o pierdere cumulată de 1,06 miliarde de lei (235,6 milioane de euro). Rezultatele pe 2013 indică o ajustare de capital social la 985,9 milioane de lei (219 milioane de euro). Capitalul social subscris şi vărsat al societăţii (conform ONRC) este de 33,7 milioane de lei (7,5 milioane de euro).