Un puşti din Filiaşi vrea să devină campion mondial la motociclism viteză

0
4336

Este un puşti care este îndrăgostit de motociclism viteză, are 14 ani, locuieşte în Filiaşi,  şi are un vis: să devină un campion mondial  şi să le calce pe urme legendarilor Giacomo Agostini (15 titluri câştigate), Valentino Rossi şi Mike Hailwood, cu câte 9 trofee supreme, şi, ultimul campion mondial, Francesco Bagnaia, la clasa supremă – 500 cmc. Se antrenează aşa cum poate, din cauza dificultăţilor financiare, participarea la concursuri fiind costisitoare, dar merge înainte. A obţinut, deja, mai multe premii la concursurile naţionale şi internaţionale . Se numeşte Alexandru Voinea.

Este elev în clasa a VIII-a, la Şcoala Gimnazială din Filiaşi, şi vrea să devină campion mondial, la motociclism viteză. Numele lui este Alexandru Voinea. “Eram mic, cred că aveam trei ani, când tatăl meu mi-a arătat un motor de motocicletă, parcă Poket Bike se numea, cu care să mă joc. Am umblat la piese, până am stricat motorul. Aşa a fost atunci. Pe la 12 ani, am primit cadou un motocros, o motocicletă de 125 cmc, pe care l-am făcut, şi pe ăla, praf. După un an, am luat un “Kawashi”, de 250 cmc,  pe care l-a modificat tata, pentru a merge pe circuitele de viteză” , povesteşte, cu inocenţa vârstei, Alex. A fost un început. Mai departe, tot el precizează: “La sfârşitul anului 2021, am fost descoperit de Asociaţia “Club Sportiv a Regiunilor Unite” Bucureşti, managerul Călin Florian descoperindu-mă. Eram la Târgu – Secuiesc, pe un circuit de karting”. Au urmat competiţiile şi premiile.

Aproape de titlul de vicecampion naţional

Cum în România concursurile nu se pot desfăşura, fazele naţionale se desfăşoară în alte ţări. Ultima etapă a Campionatului Naţional a avut loc în Serbia, la Novak. “În prima cursă oficială în care am intrat ca pilot, în Serbia, am fost pe podium. În 2022, am trecut la clasa Super Sport 300, am participat la toate etapele şi în cele mai multe dintre ele am fost pe podium. În toamna trecută, la Brno, în Cehia, din cauza unei defecţiuni tehnice, am pierdut şansa de a măbate la titlul de vicecampion naţional. Visul meu este să ajung în Campionatul Mondial şi, apoi, să-mi deschid o şcoală de motociclism, să-i ajut pe copiii fără posibilităţi materiale, să-şi urmeze visul”, a mai spus Alex.

Primăria Filiaşi a sprijinit eforturile micului campion

Participarea la aceste competiţii este una costisitoare, eforturile financiare fiind pe măsură. “La vârsta de 3 ani, i-am dat lui Alex un motor cu care să se joace, eu însumi fiind pasionat de motociclism şi mecanică. Doream să-l îndepărtez de stradă. Am fost motociclist, am avut un accident şi ştiu ce înseamnă strada. Sunt eforturi financiare deosebite, iar clubul ne-a ajutat enorm, punându-ne la dispoziţie şi o motocicletă Yamaha de 300 cmc, cu tot echipamentul aferent, indiferent de suprafaţa pe care se concurează. Anul trecut, Primăria Filiaşi ne-a ajuta enorm, atât cât s-a putu, fiindcă ştiu ce înseamnă un buget local: ne-a acordat un sprijin financiar de 10.000 de lei, ceea ce nu este puţin. Sunt convins că ne vor ajuta şi în acest an. De asemenea, nu puteam reuşi fără sprijinul managerului clubului, Călin Florian”, a precizat Claudiu Voinea, tatăl lui Alex.