
Acestea sunt, pe scurt, câteva dintre intervențiile mele în cadrul unei dezbateri online organizate de APCO despre viitorul politicii spațiale europene și criza COVID-19. În cadrul evenimentului s-a discutat despre modul în care criza sanitară a afectat sectorul spațial european, dar și despre modul în care industria s-a adaptat la condițiile actuale: aplicarea sistemului de navigație Galileo pentru a ghida benzile verzi este doar un exemplu. Reprezentanții Airbus și Boeing și-au prezentat planurile de perspectivă și au vorbit despre rolul relația cu instituții precum UE și Agenția Spațială Europeană (ESA)”, a precizat deputatul european.