Alb-albaştrii sub lupă

0
467
Sursă foto: ucv1948.ro

Mitrovic – A luat un gol, dar din ofsaid şi a produs un penalty, dar asupra căruia s-a revenit, la intervenţia asistentului. Realist, nu prea a avut ce apăra la Voluntari, doar un şut pe mijlocul porţii al lui Bălan, în finalul primei părţi. Se pune problema dacă a reacţionat prea târziu la faza din final de meci. Oricum, parcă era mai indicat să stea pe picioare şi să-l scoată în margine pe Benzar.

Popa – A închis destul de bine, a faultat când era cazul, şi pentru o astfel de intervenţie s-a ales şi cu un galben. În general, nu prea riscă, deşi în prima repriză a apărut bine cu o centrare în careul advers, când colegul din defensivă, Kelic, a reluat pe lângă poartă.

Kelic – După un tackling bun în debut de meci, au urmat câteva dueluri aeriene pierdute cu Bălan, atât în zone neutre, dar şi una pe 16 metri, în finalul primei reprize. Destul de lent. A avut şi o lovitură de cap în careul advers, în prima repriză, dar pe lângă poartă.

Tiago Ferreira – S-a descurcat destul de bine, şi-a făcut treaba şi la construcţie şi pe tranziţia negativă.

Martic – A apărut de câteva ori bine în jumătatea adversă, pasând util, dar a fost eclipsat de colegul de pe banda stângă, Bancu. Pe final, trebuia să gestioneze altfel faza în care a pasat spre Mitrovic, a dat o pasă „la risc”, trebuia să degajeze în tribune. Eroarea sa putea să coste două puncte.

Mateiu – A jucat în nota lui, bine, cu travaliu deosebit, dar pe final oboseala s-a văzut în două faze în care gazdele au plecat pe contraatac din cauza erorilor sale.

Zlatinski – Un meci destul de bun al bulgarului, în prima repriză a pasat de două ori inteligent în careul advers, apoi a avut un şut de la distanţă care a trecut aproape de vinclu. Nu pare să aibă însă resurse pentru tot meciul, fapt constatat la mai mulţi jucători.

Bancu – De departe cel mai bun jucător de pe teren la Voluntari. Incredibil modul cum a confiscat banda, a rezolvat cu inteligenţă şi situaţiile din defensivă, iar în atac a fost un permanent pericol. A iniţiat faza golului şi a urmărit excelent şutul ratat al lui Băluţă, iar reluarea a fost impecabilă.

Gustavo – N-a mai marcat, deşi a avut patru şanse să o facă: în prima repriză, la o centrare a lui Bancu a fost „prea scund” să reia periculos cu capul, apoi a tras un şut de la marginea careului, plasat, dar nu foarte puternic, iar portarul a prins şi fiindcă niciun alb-albastru nu a urmărit pe respingere, în partea a doua a brazilianul a şutat la prima bară, dar Petrariu a respins, iar pe final de joc s-a văzut şi la el oboseala, la o pasă ideală a lui Burlacu, a reluat modest, deşi era fază de 2-0.

Mitriţă – Se zbate mult, coboară să-şi ia mingi, dar nu-i iese mare lucru şi în ultimele două meciuri a ieşit înjurând de pe teren, supărat pe el sau pe antrenor. N-a avut vreo ocazie de a marca, fiindcă loviura liberă din prima repriză a executat-o modest. Arbitrul Bârsan i-a acordat aiurea cartonaş galben, practic după un duel umăr la umăr cu adversarul.

Băluţă – Are un început de an sub aşteptări. Nu se poate spune că joacă slab, dar nici la nivelul cu care ne-a obişnuit anul trecut. Unii spun că este încă sum impresia transferului ratat la FCSB. A avut două ocazii mari de gol în repriza secundă, dar n-a avut noroc la finalizare.

Bărbuţ – Ca şi în meciul cu Sepsi, n-a arătat mare lucru după ce a intrat. S-a angajat în câteva combinaţii „la trecerea timpului”, a avut o fază „unu la unu” pe care n-a rezolvat-o, iar pe final a fost superficial în a-l bloca pe Benzar la şutul din marginea careului care a ajuns în plasa laterală.

Burlacu – A avut prea puţin timp la dispoziţie, dar a apucat să creeze o ocazie de gol, irosită de Gustavo. Mangia a început să-l copieze pe Mulţescu la schimbări, în sensul că le face târziu şi nu le epuizează. La câte înlocuiri efectuează, lotul este mult prea numeros pentru el, se pare. Dacă în meciuri cu Sepsi şi Voluntari nu faci toate schimbările şi nu dai şansa unor tineri să joace, atunci ce va fi în „finalele” din play-off?