Mititelu s-a descotorosit de Napoli

0
352
Nicolo Napoli

Joi noaptea, Adrian Mititelu a anunţat pe site-ul său oficial înlocuirea antrenorului Nicolo Napoli cu Ştefan Nanu, care a fost director sportiv de la instalarea lui Marin Condescu în postura de manager general. „Nu voi mai lucra niciodată cu Adrian Mititelu, mi-a fost de ajuns. M-a dat afară de trei ori în condiţiile în care eu mi-am făcut datoria. Nu problema financiară a fost la baza demiterii, chiar dacă de 8 luni de zile nu am primit vreun ban. Eu am stat în toată această perioadă pentru suporteri. Am fost chemat ieri (n.r. – joi) de Mititelu și m-a anunțat că vrea să facă schimbare de antrenor. În cele 8 luni de zile nu am avut maşină de servici, iar imediat după ce am primit una, Mititelu m-a dat afară” a declarat Napoli pentru digisport.ro. Din solidaritate cu Napoli, preşedintele Marcel Iancu şi-a prezentat şi el demisia. Fostul fundaş stânga Ştefan Nanu a jucat la Electroputere Craiova, Farul, Rapid şi Vitesse Arnhem şi ca antrenor a pregătit Poiana Câmpina şi Minerul Motru. Altfel, echipa lui Mititelu se pregăteşte de astăzi la Calafat, unde a efectuat şi pregătirea de vară.