Duminică aflăm grupele preliminare ale Euro 2016

0
382

Tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2016 din Franţa va avea loc, duminică, la Nisa, de la ora 13. România a fost repartizată în urna a treia valorică. Cele 53 de echipe naţionale, printre care şi Gibraltar, în premieră, vor fi împărţite în nouă grupe, opt de şase şi una de cinci. Calificată direct, reprezentativa Franţei va fi repartizată în grupa de cinci echipe, pentru a disputa meciuri amicale contra formaţiilor care stau la fiecare etapă. UEFA a stabilit că Spania nu va putea evolua în aceeaşi grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan, din considerente politice. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel şi formaţia cel mai bine clasată pe locul trei. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj. Urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herţegovina. Urna 2: Ucraina, Croaţia, Suedia, Danemarca, Elveţia, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda. Urna 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia. Urna 4: Muntenegru, Armenia, Scoţia, Finlanda, Letonia, Ţara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus. Urna 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru. Urna 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar.