Franţa: Serviciile secrete vor monitoriza 3.000 de persoane

0
349
Manuel Valls

Premierul francez, Manuel Valls, a prezentat ieri o serie de măsuri împotriva terorismului al căror cost este evaluat la 735 milioane de euro pe o perioadă de trei ani, demers ce survine atentatelor jihadiste de la Paris, subliniind că serviciile de securitate trebuie să supravegheze 3.000 de persoane, relatează AFP. „În prezent trebuie supravegheate aproape 1.300 de persoane, francezi sau străini care trăiesc în Franţa, pentru implicarea lor în filierele teroriste în Siria şi Irak. Este o creştere de 130% într-un an”, a explicat Valls într-o conferinţă de presă, precizând că, la numărul respectiv, se adaugă alte „400-500 de persoane în legătură cu filiere mai vechi sau cu alte ţări, precum şi principalii protagonişti activi din sfera informatică jihadistă francofonă”. Pe de altă parte, preşedintele François Hollande a decis, ieri, să desfiinţeze cu 7.500 de posturi mai puţin decât se prevedea în cadrul armatei franceze, pentru perioada 2015-2019, tot ca urmare a atentatelor de la Paris, a anunţat Palatul Elysée. Şeful statului a cerut, astfel, „să se actualizeze până în vară Legea programării militare (LPM)” aferente acestei perioade, potrivit unui comunicat difuzat de către preşedinţie la finalul unei şedinţe a Consiliului Apărării. Tăierile vor fi, astfel, cu 30% mai mici decât în proiectul iniţial, care prevedea desfiinţarea a câte 7.500 de posturi pe an în 2015, 2016 şi 2017 şi a 3.500 de posturi în 2018. Începând din acest an, numărul posturilor desfiinţate va fi redus la aproximativ 6.000. Preşedintele a anunţat pe 14 ianuarie, când şi-a prezentat urările armatei, că, ţinând cont de „situaţia excepţională” creată de atentate, „ritmul reducerii” efectivelor din Apărare urma să fie „revizuit şi adaptat”. Adoptată în decembrie 2013, LPM prevede credite în valoare de 190 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2019 şi menţinerea bugetului anual la 31,4 miliarde de euro până în 2016, adică 1,5% din PIB, urmând ca ulterior să crească uşor. Această „ajustare” bugetară a fost posibilă cu preţul a numeroase restructurări şi reduceri de efective, care vizau iniţial 33.600 de posturi, în cadrul legii programării aferente perioadei 2015-2019, dar care au fost reduse la aproximativ 26.000.