EDITORIAL / Catalonia: Ziua cea mai lungă!

0
118

Nu se anticipează nici victoria independentiştilor, dar nici a unioniştilor, fiindcă ambele tabere sunt divizate, sau au lăsat impresia asta, în timpul campaniei electorale, premergătoare alegerilor regionale anticipate de astăzi. Deloc exclus, aşadar, un vot confuz, acreditează analiştii politici spanioli. Exilat la Bruxelles, cu încă patru foşti consilieri, Carles Puigdemont, în stare de libertate, după retragerea mandatului de extrădare împotriva sa, de către Madrid,  acuzat în Spania de rebeliune şi incitare, prezent pe lista candidaţilor „Împreună pentru Catalonia” – partidul său, a declarat că „la 21 decembrie va fi ratificată capacitatea şi dorinţa catalanilor de a deveni un stat independent”. Purtătorul de cuvânt al Partidului Popular, la putere, la Madrid, a etichetat declaraţia liderului independentist, considerat persoană grotescă, ascunzându-se la Bruxelles, ca irealistă. Catalanii, potrivit sondajelor, vor participa în procent – istoric – de peste 80% la vot, şi nu puţini văd în opţiunea lor, şi un plebiscist pentru sau contra premierului Mariano Rajoy. Cum poate produce o democraţie teafără atâta duşmănie, rămâne o nedumerire. Principalii lideri independentişti sunt în închisoare sau în exil politic, şi dacă au propus continuarea „construirii unei Republici Catalane”, nu au precizat cum. Unioniştii, la rândul lor, promit revenirea la o normalitate constituţională, devenită de o vreme iluzie. Într-un decor de iarnă mediteraneană, în timp ce turiştii admiră arhitectura medievală, gotică, barocă, modernistă sau futuristă a Barcelonei cosmopolite, sunt aşteptaţi la urne 5,5 milioane electori, dintr-o populaţie de 7,5 milioane. Tot ceea ce se poate spune este că ambele câmpuri, independentist şi unionist, sunt mobilizate la maximum. Cele trei partide independentiste – Împreună pentru Catalonia (centru-dreapta), Stânga republicană (ERC) şi Candidatura Unităţii Populare (CUP)-stânga radicală catalană – ar putea culege 45% din voturi, ceva mai puţin decât la ultimele alegeri regionale din 2015 (47,8%). Dar potrivit aceloraşi sondaje, independentiştii nu ar realiza majoritatea de mandate (68) în viitorul Parlament. Partidele opuse independentiştilor – Ciudadanos (liberal-centru-dreapta), PS Catalan şi Partidul Popular – ar strânge împreună 44% din voturi, adică 60 de mandate, din cele 135. Opusă independentiştilor, dar revendicând un referendum pentru autodeterminare, contestat de Madrid, Catalonia în comun, Podem, alianţa primarului Barcelonei, Ada Colau, şi a stângii radicale, Podemos, ar deveni arbitrul întregii „afaceri”, cu 9% din voturi şi circa 10 mandate. Fără această coaliţie de „progres social”, în poziţie ambiguă, reprezentând indecişii, niciunul din cele două blocuri nu poate guverna regiunea Catalonia. Fiindcă totul se joacă în marja a câtorva procente. Socialiştii spanioli, o timidă a treia voce, doresc reconcilierea, într-o Catalonie cu o autonomie lărgită, prezentă într-o Spanie federală. Patria lui Salvador Dali, Catalonia, trăieşte de câteva luni într-un suprarealism politic. Încât celebrul scriitor spaniol, Antonio Munoz Molina, membru al Academiei Regale Spaniole, într-un recent interviu pentru Nouvel Observateur, sintetiza astfel lucrurile: „Spania nu poate câştiga contra Catalonia şi nici Catalonia contra Spaniei”. În opinia aceluiaşi mare scriitor, căruia i s-au tradus şi la noi „Noaptea timpului” (Ed. Nemira) şi „Sefarad” (Ed. Curtea Veche), democraţia spaniolă a respectat educaţia, limba, autonomia Cataloniei şi a Ţării Bascilor, iar Spania a devenit ţara cea mai descentralizată din lume.