Şoferul care a accidentat grav un biciclist a fost găsit

0
392
Ştefan Urlan

Poliţiştii doljeni au reuşit să-l găsească pe şoferul care, pe 7 decembrie a.c., l-a accidentat grav pe Ştefan Urlan, de 38 de ani, din comuna Goieşti, care circula pe o bicicletă pe DN 6B. La momentul respectiv, oamenii legii au stabilit doar că era vorba despre un autoturism Cielo, de culoare albă, iar în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, cu sprijinul ofiţerilor SJIPI Dolj, acum s-a reuşit identificarea conducătorul auto. Este vorba despre Florian Jianu, de 20 de ani, din municipiul Craiova. “În prezent, craioveanul de 20 de ani este cercetat penal, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Reamintim că în urma accidentului de pe 7 decembrie a.c., victima, Ştefan Urlan, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu multiple fracturi.