Fostul antrenor al Ştiinţei este în cărţi şi pentru postul de selecţioner al Moldovei
Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Ştefan Stoica, a fost instalat în funcţia de director tehnic al divizionarei D FC Podari. Ultima oară antrenor la formaţia moldoveană Milsami Orhei, pe care a calificat-o în preliminariile Europa League (eliminată de Dinamo Tbilisi), „Mourinho” a acceptat propunerea primarului comunei Podari, Constantin Gheorghiţă, alăturându-se proiectului demarat la formaţia clasată pe locul secund în Liga a IV-a Dolj. Ştefan Stoica va colabora cu antrenorul principal Robert Dascălu, staff-ul tehnic fiind întărit şi cu antrenorul de portari Valentin David, goal-keeper al Ştiinţei în anii 90, dar şi cu un preparator fizic, Adrian Cozman, fost handbalist la Steaua. Lângă Ştefan Stoica a venit şi fiul său, Alexandru, în vârstă de 22 de ani, care a evoluat şi el la Milsami Orhei, dar şi atacantul Alin Luţă „Bulină”, aceştia urmând să pună umărul la îndeplinirea obiectivului stabilit – promovarea în Liga a III-a. Ştefan Stoica şi-a început cariera de antrenor în România fiind secundul lui Oleg Protasov la Steaua, apoi a pregătit Universitatea Craiova o jumătate de sezon în 2006-2007, pentru ca apoi să antreneze Gloria Buzău şi Internaţional Curtea de Argeş, pe care a promovat-o în Liga I, fiind numit apoi principal la gruparea moldoveană Milsami Orhei. „Mourinho” este în cărţi şi pentru postul de selecţioner al Moldovei, unde ar fi succesorul lui Gabi Balint, favorit pentru preluarea acestei funcţii fiind însă secundul lui Mircea Lucescu de la Şahtior, Alexandru Spiridon. FC Podari se află pe locul 2 în Liga a IV-a Dolj, la două puncte de liderul CS Apă Craiova, după 21 de etape.
Multa bafta atat la promovare,dar mai mult in numirea ca selectioner al Moldovei.
Sarbatori fericite !
OK!
Multa bafta atat la promovare,dar mai mult in numirea ca selectioner al Moldovei.
Sarbatori fericite !
Fane Stoica are sanse foarte mari sa ajunga selectionerul Moldovei.
Comments are closed.