S-a finalizat programul tezelor

0
360

litoiuA fost aprobată lista disciplinelor la care vor fi susţinute teze, în cadrul anului de învăţământ preuniversitar. Este o programă la nivel naţional, la care subscriu şi unităţile din judeţul Dolj.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a anunţat, în teritoriu, lista cu toate disciplinele la care se susţin lucrări de evaluare semestrială (teze).

„Întregul tabel poate fi accesat şi pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pe adresa www.edu.ro şi pe serverul fttp:Minister pentru inspectorate/Teze 2016-2017. Este obligativitatea înştiinţării cadrelor didactice şi a elevilor cu privire la disciplinele la care se susţin tezele, prin afişarea la avizier şi pe site-ul unităţii şcolare.

Pe semestrul I, lucrările se vor susţine până pe 13 ianuarie 2017, iar cele din al II-lea semestru au ca dată limită 26 mai 2017. Pentru clasele terminale – gimnaziu şi liceu – punctul final este 19 mai, respectiv 5 mai 2017. La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine teza semestrială şi la limba şi literatura maternă, indiferent de forma de şcolarizare. Acolo unde este vorba despre învăţământ bilingv se susţine şi examinare scrisă în limba străină respectivă. Dacă o lucrare se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru una dintre cele menţionate în tabel, opţiunile rămânând valabile pe tor restul anului.

În învăţământul special, care utilizează curricula şcolii de masă, se susţin tezele prevăzute pentru cel din urmă, în celelalte cazuri fiind susţinute teze la limba şi literatura română, respectiv matematică, începând cu clasa a VI-a” , a precizat prof. Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.