Craioveancă rănită grav după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni

0
497

accidentO craioveancă de 80 de ani a ajuns, ieri după-amiază, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a fost lovită de un BMW condus de un şofer începător pe trecerea de pietoni din zona Palatului Administrativ.

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova şi Serviciul de Ambulanţă Dolj au fost anunţaţi, ieri, în jurul orei 14.00, de producerea unui accident cu victime pe strada A. I. Cuza din Craiova, în apropierea sediului Palatului Administrativ. Oamenii legii au ajuns la faţa locului, iar din cercetările efectuate au stabilit că, Ionuţ Bardan, de 18 ani, din Craiova, în timp ce conducea un BMW înmatriculat în Bulgaria, pe strada „A. I. Cuza”, dinspre Universitate către Colegiul Naţional „Carol I”, la trecerea de pietoni de după intersecţia cu strada „Romul” nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit-o violent pe Emilia Pârvulescu, de 80 de ani, din Craiova. Femeia se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal şi a fost aruncată câţiva metri în urma impactului.

Echipajul de la Ambulanţă a preluat-o pe victimă şi a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a primit îngrijiri şi a rămas internată, întrucât medicii au constatat că suferise multiple fracturi. Tânărul şofer, care avea permis de conducere de mai puţin de o lună, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după cum a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

accident 1