Proiecție de gală a filmului „Lumea e a mea”, premiat la TIFF și Karlovy Vary

0
859

La Colours Cinema din Craiova va avea loc vineri, 23 octombrie, ora 19.00, spectacolul de gală al filmului „Lumea e a mea” / „The World is Mine”, debutul în lungmetraj al regizorului Nicolae Constantin Tănase. La eveniment vor participa actrițele Ana Maria Guran, Ana Vatamanu și Oana Rusu. Filmul a avut premiera mondială la TIFF 2015, unde a și câștigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Totodată, a obținut Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și Trofeul Anonimul International Independent Film Festival.

„Lumea e a mea” / „The World is Mine”, o dramă despre generația 2000, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta din Constanța. Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate și respect. Și acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține. „Un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube și like-uri pe Facebook”, potrivit recenziilor.

«„Lumea e a mea” a pornit ca un scenariu de licență al scenaristei Raluca Mănescu, cu care am lucrat la toate scurtmetrajele de până acum. Inițial, povestea urmărea trei adolescente şi prietenia lor şi mi-a plăcut emoția şi energia pe care o dezvoltau personajele şi situațiile în care erau puse fetele. Am crezut că e necesar un film despre maturizare în peisajul românesc, un film care să vorbească despre adolescenții de azi fără să îi judece. Nu am vrut să fac un film social, unul care să descrie o realitate cotidiană şi să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele şi visele, să le înțeleg fiecare decizie», spune regizorul.

Nicolae Tănase este cunoscut publicului din România pentru scurtmetrajul „Blu”, cu care a câștigat premii importante la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2012, la Best International Short Film din Portugalia și Premiul „Tânără Speranță” la Gopo. Din distribuție fac parte actorii Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu, Iulia Ciochină, Florin Hrițcu, Dan Rădulescu. Cu excepția Iuliei Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din „Drumul Taberei” (omnibusul „Love Bus”), celelalte tinere actrițe sunt non-profesioniste și se află la prima apariție pe marele ecran. Echipa este completată de producătorii Tudor Giurgiu și Radu Stancu, producătorii executivi Bogdan Crăciun și Gabi Suciu. Pe coloana sonoră a filmului se regăsesc două piese ale cunoscutei artiste pop Ruby.