Poliţiştii craioveni au făcut, la acest sfârşit de săptămână, mai multe controale la unităţi de morărit şi panificaţie din Craiova şi din judeţ, pentru neregulile constatate fiind aplicate amenzi în valoare de 49.000 de lei. În plus, au fost confiscate 8.000 kg de grâu şi 530 de pâini.
La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj au continuat seria acţiunilor pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificaţie”. Oamenii legii au făcut controale la 10 societăţi comerciale şi în 6 mijloace de transport a pâinii, în urma încălcărilor legislaţiei pe care le-au constatat fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 49.000 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 8.000 kg grâu şi 530 pâini, pentru care nu existau documente de provenienţă, în valoare de 4.320 de lei.
Una dintre cele mai consistente amenzi i-a fost aplicată lui Mircea Vulcănescu, administratorul unei societăţi comerciale de profil din Craiova, unde poliţiştii au constatat că se produce şi comercializează făină, tărâţe şi pâine, fără a justifica cu documente legale produsele rezultate şi materia primă. „Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 de lei conform art. 1 lit. a) din Legea 12/1990 rep., dispunându-se, totodată, confiscarea sumei de 2.500 de lei reprezentând contravaloarea a 5.000 kg grâu fără documente de provenienţă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.