Cu o climă aflată într-o permanentă schimbare și o deșertificare accentuată a sudului Olteniei, regiune denumită şi “Sahara Olteniei”, oare nu cumva pariul agriculturii ar trebui să fie întoarcerea la semințele românești?! În condițiile în care s-a dovedit că soiurile străine, prezente predominant pe piața din România, nu sunt adaptate sau sunt adaptate insuficient condițiilor climatice și solului autohton, sunt foarte sensibile la boli şi secetă, fiind totodată mai tardive (se coc mai târziu), urmare a condițiilor de climă pentru care au fost proiectate genetic. În plus, se pare că nu oferă randamentul dorit de producătorii agricoli.
Pe de altă parte, soiurile autohtone produse şi promovate de unităţile de cercetare-dezvoltare se evidenţiază tot mai mult, atât prin calitatea şi cantitatea producţiilor obţinute, cât şi prin avantajul major al adaptării climatice, pentru că au fost dezvoltate pentru condiţiile climatice şi agropedologice din România. Ca să nu mai amintim de faptul că soiurile locale sunt mult mai accesibile. Spre exemplu, pe fondul secetei înregistrată în timpul campaniei de însămânţare a grâului din 2020, preţul seminţelor de import s-a dublat, variind în funcţie de soi de la aprox. 6-7 lei/kg – la 3-4 lei/kg.
În loc să importăm soiuri mai puţin productive şi mai scumpe, răspunsul agriculturii româneşti la schimbările climatice (precipitaţii reduse şi creşterea temperaturii) ar trebui să fie adaptarea culturilor la evoluţiile de mediu cu ajutorul diversităţii genetice existente/viitoare şi al noilor oportunităţi oferite de biotehnologie.
Cine ar trebui să se ocupe de ameliorarea soiurilor şi de punerea lor la dispoziţia producătorilor agricoli?! În mod evident institutele/staţiunile de cercetare şi inovare din domeniu, a căror principală misiune ar trebui să fie susţinerea competitivităţii pe plan naţional şi european şi asigurarea unui grad ridicat de securitate şi siguranţă alimentară. La rândul lor, aceste instituţii trebuie să primească de la stat finanţarea adecvată şi acces direct la schimburi de informaţii cu experţii care lucrează în domeniul schimbărilor climatice, dar şi cu fermierii, pentru asigurarea unui proces de dezvoltare sustenabil.
Prin urmare, dacă am convenit că activitatea unităţilor de cercetare-dezvoltare este indispensabilă dezvoltării şi modernizării agriculturii, tradusă în creşterea productivităţii şi a calităţii produselor comercializate, pentru ca pariul agriculturii româneşti pe folosirea soiurilor autohtone să fie câştigat este necesară creşterea capacităţii şi capabilităţii domeniului de cercetare-dezvoltare din agricultură printr-o susţinere financiară adecvată.
O astfel de unitate se află în Olt, la Caracal, respectiv Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Caracal, care produce şi comercializează seminţe (predominant cereale) din soiuri autohtone, cu un potenţial biologic foarte mare comparativ cu soiurile străine, contribuind la susţinerea/dezvoltarea zonală a agriculturii prin practicarea unor preţuri semnificativ mai mici decât cele practicate de agenţii economici care comercializează seminţe străine. Staţiunea a oferit în anul 2019 spre comercializare fermierilor aproximativ 3.000 de tone de sămânţă de grâu certificată, din soiurile “GLOSA” – Bază la 1,5 lei/kg, C1 la 1,3 lei/kg; “IZVOR” – Bază la 1,5 lei/kg şi “OTILIA” – Bază la 1,8 lei/kg, cel din urmă cu un potenţial biologic mult mai mare comparativ cu soiurile străine.
Datorită calităţii superioare a soiurilor de grâu prelucrate de această staţiune, cu o tehnologie medie aplicată în multiplicare pentru toate cele trei soiuri enumerate anterior, producţiile obţinute au fost foarte bune din punct de vedere cantitativ (cu o medie situată între 4.700 kg/ha şi 6.500kg/ha) şi calitativ (cu o masă hectolitrică foarte mare şi un conţinut ridicat de proteină/gluten).
În prezent, la nivelul SCDA Caracal se află în derulare 2 proiecte de cercetare pe specia păioase (grâu şi orz), pentru soiul de grâu denumit oficial “CARO” şi se întreprind demersuri în vederea omologării sale, având în vedere că produsul a prezentat caracteristici promiţătoare, în lotul de testare dezvoltat la nivelul unităţii fiind obţinută o producţie de circa 9 tone/ha. Rezultatele muncii de cercetare sunt promiţătoare, urmează testarea noului soi şi, ulterior, omologarea sa.
Testarea se realizează în reţeaua I.S.T.I.S., program ce conţine 15 centre de testare (Centrul Stoian, Turda, Peciu – Nou, Portăriş, Mihail Kogalniceanu, Tecuci etc.) dispuse în locații diferite din țară, în vederea asigurării unei varietăţi de condiţii agropedoclimatice, şi în reţeaua de testare existentă la nivelul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea. Procesul este laborios, dar rezultatele sunt importante pentru că vizează caractere specifice superioare faţă de soiurile martor din punct de vedere al producţiei, calităţii şi rezistenţei la boli şi secetă.
Cu siguranţă alte noi soiuri se află în testare în toate staţiunile de cercetare din ţară. Iar dacă cercetătorii din agricultură pariază pe viabilitatea şi productivitatea soiurilor autohtone în lupta cu actualele schimbări climatice, de ce n-ar face-o şi producătorii agricoli?! Aceştia trebuie, la rândul lor, să mizeze şi să aibă încredere în adoptarea unor metode şi practici inovative de îmbunătăţire a fertilităţii solurilor şi a randamentelor de producţie, inclusiv prin cultivarea de soiuri autohtone ameliorate prin munca experţilor noştri din cercetare şi inovare.
