Amenzi de 29.000 de lei, aplicate în starea de alertă, în ultimele 24 de ore

0
415

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 160 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, au fost verificate aproximativ  50 de societăți comerciale și peste 55 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 29.000 de lei. Dintre acestea, o sancţiune a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.