Preţul RCA este triplu faţă de anul trecut

0
329

greva_70984300Patronatele transportatorilor rutieri susţin că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) dezinformează opinia publică prin intermediul raportului despre evoluţia preţului la RCA şi precizează că firmele de transport rutier plătesc pe RCA 20.000 de lei, aproape triplu faţă de anul trecut, potrivit unui comunicat al patronatelor. În acest context, reprezentanţii transportatorilor solicită premierului Dacian Cioloş o întâlnire urgentă până săptămâna viitoare pentru a discuta reducerea imediată a tarifelor RCA, în caz contrar fiind necesară începerea unor acţiuni de protest la nivel naţional. “Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM – atrag atenţia asupra ipocriziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a dezinformării grosolane a opiniei publice, după ce instituţia a transmis un comunicat prin care arată că majorarea primei medii RCA pentru transportatori se află în marja plafonului de 50% convenit prin Protocolul din decembrie 2015”, se spune în comunicat, conform Agerpres.