România bate Anglia într-un meci incredibil

0
547

România U21 face un European de vis, într-o grupă infernală. Are 6 puncte şi 8 goluri marcate după 2 meciuri, fiind aproape de semifinale şi de Olimpiadă. O repriză precum cea de-a doua a partidei cu Anglia se vede extrem de rar. De fapt, n-a fost vorba de o repriză, ci numai de un ultim sfert de oră. Unul teribil.

A fost 0-0 la pauză, ocaziile mari asumându-şi-le Ivan şi Man. România a jucat pe contraatac şi a fost mai periculoasă. Numai că în repriza a doua a părut sleită, Rădoi aliniind aceeaşi formulă ca în jocul cu Croaţia, disputat tot pe caniculă. Englezii au avut posesie superioară şi Ionuţ Radu ne-a ţinut în meci până în ultimul sfert de oră, care a fost unul antologic, cu nu mai puţin de 6 goluri.

Puşcaş n-a iertat din penalty-ul scos de Coman, dar în doar 3 minute englezii au egalat. Ianis a inventat un gol cu stângul, de la marginea careului, însă Rădoi nici n-a apucat să facă a treia schimbare, că britanicii ne-au dat iar gol. De fiecare dată părea imposibil să mai revenim. Tupeul lui Coman şi gafa portarului Angliei au ridicat din nou în picioare galeria de 8.000 de români. Clişeul cu trecerea de la agonie la extaz a fost parcă inventat pentru acest final de joc, fiindcă se putea repeta a treia oară scenariul. Numai că englezii au nimerit transversala într-o fază în care milioane de români şi-au ţinut respiraţia.

În prelungiri, când tricolorii nu mai ştiau cum să degajeze din propriul careu, Coman a mai prins un şut formidabil, parcă pentru a-i da prilejul lui Gigi Becali de a avansa o sumă neverosimilă pentru vânzarea lui.

Fanii români n-au rival nici măcar la distanţă la Euro, iar pe teren echipa ne dă speranţe că mai putem avea o generaţie care să scrie istorie. La nivel de tineret, deja a scris.

România – Anglia 4-2

Au marcat: G. Puşcaş pen. 76, Ianis Hagi 85, Fl. Coman 88, 90+2 /  Demarai Gray 79, Abraham 86.

România U21: I. Radu 9 – Cr. Manea 8, Nedelcearu 8, Paşcanu 8, Fl. Ştefan 8 – Cicâldău 8,   T. Băluţă 7 – Man 6 (Vl. Dragomir 74) 7, I. Hagi 8 (Nedelcu 88), A. Ivan 7 (Fl. Coman 63) 9 –   G. Puşcaş 8.  Selecţioner: Mirel Rădoi

Anglia U21: Henderson – Kenny, Tomori, Clarke-Salter, Dasilva (Abraham 79) – Dowell – Gray, Maddison, Mount, Barnes (Sessegnon 46, Foden 57) – Calvert-Lewin.  Selecţioner: Aidy Boothroyd