Favorit pentru a deveni prim-ministru, Boris Johnson îl va avea ca adversar în faţa celor 160.000 membri ai Partidului Conservator, chiar pe succesorul său la Foreign Office, care a votat pentru rămânerea în UE. Acesta din urmă a fost şi rivalul lui David Cameron. După cel de-al cincilea scrutin, Boris Johnson a primit 160 de voturi, Jeremy Hunt, actualul ministru de Externe, 77 de voturi, iar Michael Gove, actualul ministru al Mediului, Alimentaţiei şi Afacerilor Rurale, 75 de voturi. Sajid Javid, actualul ministru de Interne, a fost eliminat din competiţie. Până la 22 iulie, trebuie anunţat câştigtorul şi în perioada care urmează cei doi finalişti vor străbate ţara pentru a se întâlni cu militanţii conservatori. O confruntare televizată este prevăzută pentru 9 iulie a.c. Şi Boris Johnson (55 ani) şi Jeremy Hunt (52 ani) sunt absolvenţi ai Universităţii Oxford. Potrivit sondajelor de opinie printre membri Partidului Conservator, Boris Johnson este favorit pentru funcţia de lider al partidului şi implicit cea de prim-ministru.