Autoturisme cu documente false, depistate de poliţiştii de frontieră doljeni

0
211

Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Dolj au descoperit, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale , în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, două documente tip talon de inspecție tehnică periodică contrafăcute.

 La sfârşitul săptămânii trecute, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul B.PC.M.I.I.T. al S.T.P.F. Dolj au oprit , pentru control, două autoturisme, pe raza localităților Desa și Ciupercenii Vechi. “Cu această ocazie, în urma examinării documentelor prezentate, colegii noștri au constatat că documentele tip talon de inspecție tehnică periodică sunt contrafăcute. În cauză, față de cei doi șoferi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de,, uz de fals”, faptă prevăzută de art. 323 din Codul Penal, dosarele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.