Amenzi de aproximativ 46.000 de lei, aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea stării de alertă

0
427
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
La aceste activităţi au participat peste 400 de efective. În cadrul acţiunilor, poliţiştii doljeni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 150 de societăți comerciale, 140 de locaţii de interes, 270 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata peste 4.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 46.000 de lei, din care 119 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.
 
Petreceri “sparte” de poliţişti
 
În cursul nopţii trecute, poliţiştii de la economic, împreună cu efective din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj au desfăşurat o acţiune în Craiova, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în contextul stării de alertă. Astfel, forţele de ordine au intervenit la punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, unde s-a constatat că se desfăşura un eveniment privat, în spaţiu închis, contrar prevederilor legale. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au sancţionat administratorul localului cu suma de 10.000 de lei, pentru încălcare prevederilor Legii 55/2020, evenimentul respectiv fiind întrerupt. De asemenea, în cadrul acestei acţiuni au mai fost aplicate alte 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie. Tot în cursul nopţii trecute, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o pensiune din Poiana Mare are loc o petrecere privată. Din verificări, poliţiştii au stabilit că era vorba de o petrecere organizată de un bărbat de 41 de ani cu prilejul zilei sale de naştere. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întrerupt evenimentul, iar organizatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 de lei.
De asemenea, alţi 11 participanţi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii 55/2020.