Deputatul independent Sebastian Ghiţă, fost social-democrat, este prezentat de toţi cei care s-au aflat în anturajul său ca un om inteligent. Parcimonios în declaraţii la presă şi apariţii publice. A răzbit în afaceri şi s-a aflat, nu de azi, de ieri, în apropierea premierului Victor Ponta, am înţeles, la un moment dat, prin pasiunea comună pentru baschet. Nimic nefiresc în astfel de afinităţi. Supărându-se pe PSD, în urma unui schimb de replici cu Ion Iliescu, după alegerile prezidenţiale, Sebastian Ghiţă a promis un partid nou, animat de „progresism”, cum a anunţat la DC News Live. Până să-l înfiinţeze, data botezului fiind 1 martie a.c., Sebastian Ghiţă ne mai spune că „guvernarea Ponta a excelat în măsuri de dreapta”, argumentându-şi afirmaţia. Să înţelegem atunci că acest exces de politici de dreapta l-au indispus teribil pe Sebastian Ghiţă? Nu ne pripim. Fiindcă odată adus în discuţie „progresismul”, deputatul independent Sebastian Ghiţă opinează că PSD, PNL, chiar şi UDMR, sunt nişte structuri conservatoare. „Eu n-am văzut, în 25 de ani, ca aceşti oameni să-şi dorească schimbare, chiar dacă o clamează, să-şi dorească o societate mai bună, chiar dacă o spun în fiecare campanie electorală, să vină cu un program de reformă, în afară de «hai să vindem şi să tăiem ce a construit Ceauşescu»”. Să admitem ca premisă că Sebastian Ghiţă are dreptate în această evaluare, deşi fiecare formaţiune politică din cele menţionate a trecut prin tot felul de transformări, inclusiv infuzii şi schimbări de macaz. Premierul Victor Ponta a contat în întreaga construcţie de guverne, dar şi cea de partid, pe generaţia 40, în care se regăseşte şi deputatul Sebastian Ghiţă. Victor Ponta a preluat PSD la 38 de ani, flancat de aşa-numita echipă „de lupi tineri”. Şi-au pierdut repede credibilitatea, ofilindu-se prematur şi, lucru neobişnuit, n-au dat nici un lider de excepţie, dovadă că stau la fel de precar în ochii publicului ca şi vechea generaţie. Nu tinereţea, nu apartenenţa la o generaţie face în politică bună impresie. Eşecul întregului demers, fiindcă asta înţelegem din pledoaria, cam fadă, a lui Sebastian Ghiţă, este mult mai plin de conţinut, mult mai grav, lăsând de o parte faptul că toate acestea puteau fi spuse acolo unde trebuia şi la momentul oportun. În orice partid democratic putând exista şi indivizi care nu ţin să cânte în cor. Trecem peste detaliul, cam aiurea, că se apără „o orânduire socială, economică, cu o organizare administrativă şi o organizare a administraţiei construită în anii 50”, fiindcă istoria ne spune altceva. Dar să lăsăm istoria, mulţi au scăpări, numai că organizarea administrativă datează din 1968, iar organizarea administraţiei din 1991, conferită de Legea 69, modificată, actualizată şi republicată în mai multe rânduri, până la forma actuală a Legii 215/2001. Nişte amănunte … acolo. Partidul Progresist România (PPR) contează în geneza sa, ne mai spune Sebastian Ghiţă, pe „convingerea câtorva medici, câtorva profesori, câtorva angajaţi din multinaţionale şi câţiva mici capitalişti români” pentru a lua 5% şi a intra în Parlament. Simplu ca bună ziua. Cum se mai anunţă şi alte „eclozări”, după PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, vom trăi şi vom vedea de unde vine lumina aptă să obtureze structurile conservatoare. În Europa, Syriza şi Podemos anunţă că 2015 va fi anul „noii stângi”, iar „mutarea agendei publice la stânga a devenit o urgenţă”. Ceea ce nu place rapsozilor neamului, care înţeleg capitalismul cum vor ei, deşi România este un teren potrivit pentru o defrişare majoră şi cultivarea normalităţii.
