Hoţi de acumulatori auto, în arestul IPJ Dolj

0
386

Patru tineri, dintre care doi minori, au fost reţinuţi, ieri, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de furt calificat. Poliţiştii au stabilit că aceştia au sustras nu mai puţin de 8 baterii acumulator de la autoturisme Dacia, doi dintre ei fiind prinşi în flagrant în noaptea de duminică spre luni. Ieri după-amiază au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru a fi audiaţi, poliţiştii cerând mandate de arestare preventivă pentru ei.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în urma unei acţiuni desfăşurate de lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova pe linia furturilor din autoturisme, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.15, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie şi jandarmi din cadrul GJMb Craiova, cu sprijinul unui poliţist din cadrul Serviciului Comunicaţii şi Informatică, aflat în timpul liber, au prins în flagrant doi tineri în timp ce sustrăgeau bateria acumulator a unui autoturism Dacia.

La vederea oamenilor legii, cei doi suspecţi au rupt-o la fugă, însă poliţiştii au reuşit să-i prindă şi să-i ducă la sediul Secţiei 3 Poliţie, unde au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre Nauris Tănase (19 ani), din comuna Malu Mare, şi Daniel Opri (18 ani), din Craiova. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştilor au stabilit faptul că cei doi, împreună cu Roberto R. (16 ani) şi Florian F. (17 ani), din Craiova, au mai sustras trei baterii acumulator de la autoturisme parcate pe raza Secţiei 3 Craiova, în aceeaşi seară. De asemenea, oamenii legii au reuşit să probeze faptul că Tănase şi Opri au mai furat alte patru baterii auto vineri seara. Tinerii „dădeau atacul” doar la Dacii, pentru că puteau desface foarte uşor capota, luau acumulatorul şi se făceau nevăzuţi.

„Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. În baza probatoriului administrat pe numele celor patru au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.