„Povești de iarnă”, la Galeria de Artă „Cromatic”

0
399

Peste 40 de lucrări – majoritatea picturi în ulei pe pânză, dar și pasteluri și sculpturi – sunt reunite, zilele acestea, pe simezele Galeriei de Artă „Cromatic” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, în cadrul Salonului de iarnă 2014. Evenimentul este organizat împreună cu Cenaclul Plastic „Constantin Brâncuși”, iar vernisajul are loc astăzi, ora 12.00. Expun artiștii Antoneta Cocoș-Andreescu, Teodora Ciolan, Rodica Cîntar, Ana-Maria Cristofir, Eugen Dumitru, Lia Gașpar, Mircea Gavrilescu, Bebică Ghiță, Benoni Mogoșanu, Mariana Montegaza, Gabriela Rădulescu, Nela Sălcianu, Dan Scurtu și Gheorghița Șerban. Intitulată generic „Povești de iarnă”, expoziția va fi prezentată de artiștii plastici Cristina Oprea și Nicolae Predescu.