Înscrieri la atelierele Teatrului „Colibri” din perioada ianuarie-martie 2018

0
437

O nouă serie de 13 ateliere de creaţie va avea loc la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” în perioada 22 ianuarie 18 martie 2018, înscrierile putându-se face în intervalul 8-14 ianuarie 2018, doar prin formular online, disponibil pe site-ul şi pa pagina Facebook ale instituţiei. Pentru completarea formularului, persoanele interesate vor accesa link-ul dorit, vor scrie datele necesare şi vor apăsa pe butonul de trimitere, astfel se va înregistra înscrierea. Preţul pentru un atelier (întreaga perioadă) este 150 lei, perioada obligatorie de achitare a taxei fiind 8-19 ianuarie 2018. Plata taxei se va efectua fie la sediul teatrului (de luni până vineri, între orele 9.00-15.00), fie prin ordin de plată sau prin transfer bancar în contul RO58TREZ29121G335000XXXX, CUI 5001805. Pentru fiecare atelier în parte există un număr limitat de locuri. Atelierele se vor reuni într-un spectacol pe scena Teatrului „Colibri”, duminică, 18 martie, ora 13.00.       

 

Luni, ora 17.00: DINCOLO DE POVESTE (coord. Rodica Prisăcaru), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, în care vor descoperi tehnici de animaţie, pe care le vor aduce în scenă, la teatru. Număr participanţi: 15.

Luni, ora 17.00: LABORATORUL CREATIV (coord. Andreea Melinescu), atelier destinat copiilor cu vârsta minimă 6 ani, în care vor realiza figurine 3D din hârtie colorată şi vor desluşi tainele lucrului manual. Număr participanţi: 10.

Luni, ora 17.30: CONSTRUIM CU BUCURIE (coord. Laura Pumnea), atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, în care vor construi jucării din materiale reciclabile. Număr participanţi: 15.

Marţi, ora 17.00: LUMEA PITICILOR (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2-4 ani, în care cei mici descoperă prin metoda step by step lumea minunată a poveştilor şi a jocurilor. Număr participanţi: 10.

Miercuri, ora 17.00: PRIMUL PAS PE SCENĂ (coord. Alis Ianoş), pentru categoria de vârstă 5-7 ani, atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale şi îşi pun în valoare abilităţile artistice, care, la finalul cursurilor, vor fi prezentate într-un spectacol pe scena teatrului. Număr participanţi: 10.

Joi, ora 17.00: LUMEA PITICILOR (coord. Laura Pumnea), atelier pentru copii cu vârsta între 2-4 ani, în care cei mici descoperă prin metoda step by step lumea minunată a poveştilor şi a jocurilor. Număr participanţi: 10.

Joi, ora 18.00: JOCUL DE-A JOACA (coord. Oana Stancu), pentru categoria de vârstă 9-14 ani, atelier de improvizaţie, în care copiii descoperă tainele teatrului. Număr participanţi: 12.

Vineri, ora 17.00: CINE SUNT EU! (coord. Geo Dinescu), pentru copiii cu vârsta între 3-6 ani, atelier ce urmăreşte dezvoltarea personalităţii copilului de vârstă mică prin modalităţi specifice actului de creaţie artistică. Număr participanţi: 20.

Vineri, ora 18.00: ZECE DEGETE, NU DOAR DOUĂ MÂINI! (coord. Marin Fagu), pentru copii şi adolescenţi, vârsta minimă acceptată 10 ani, un atelier în care se bucură să desluşească tainele construcţiei şi mânuirii de păpuşi. Număr participanţi: 10.

Sâmbătă, ora 16.00: PUZZLE FACTORY (coord. Adriana Teodorescu), pentru copiii cu vârsta între 8-12 ani, în care descoperă piesele de puzzle ce construiesc spectacolul în scenă, devenind actorii contextului creat de ei. Număr participanţi: 10.

Sâmbătă, ora 16.00: DINCOLO DE MASCĂ (coord. Geo Dinescu), pentru copii de minim 8 ani, atelier prin care descoperă cea mai cunoscută formă a teatrului de improvizaţie, commedia dell’arte. Număr participanţi: 15.

Sâmbătă, ora 17.00: POVEŞTILE COPILĂRIEI (coord. Laura Pumnea), vârsta minimă 8 ani, atelier care pune în valoare creativitatea copiilor şi abilitatea lor de a scrie şi rescrie poveşti, ce vor fi ulterior publicate în Gazeta de teatru. Număr participanţi: 10.

Sâmbătă, ora 18.00: VIDEO BLOGGER COLIBRI: Participanţii, cu vârsta minimă 10 ani, vor învăţa în cadrul acestui atelier multimedia tehnici de redactare a unei ştiri, modalitatea de realizare a unui interviu, cum pot deveni prezentatori de televiziune, îşi vor însuşi reguli de filmare şi montaj video. De asemenea, vor afla pas cu pas cum se construieşte şi promovează informaţia prin intermediul video blog-ului şi vor realiza materiale pentru pagina youtube Radical X. Atelierul este împărţit pe 4 module: Reporter – Editor – Prezentator (coord. Geo Dinescu),  Filmare – Montaj (coord. Marin Fagu),  Platformă media – tehnici de realizare (coord. Andreea Melinescu), Comunicare şi Publicitate (coord. Geo Dinescu / Laura Pumnea). Număr participanţi: 12.