De ce e trufaş Crin Antonescu?

Crin Antonescu, liderul liberalilor, co-preşedinte al USL, preşedintele Senatului, a lăsat multă vreme impresia că ar putea fi „un alt fel” de candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Era interesant în multe declaraţii, concis în exprimare, aşeza corect propoziţiile în frază, cumpătat şi rareori încrâncenat. Peste toate, dădea sentimentul că se înţelege din priviri cu premierul Victor Ponta, şi, slavă Domnului, avuseseră destul timp pentru a se cunoaşte. Câştigaseră împreună – social-democraţii şi liberalii, o vreme acompaniaţi de conservatori –, sub sigla USL, două rânduri de alegeri, la o manieră de necontestat, dar şi un referendum, cel privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Dădeau impresia că reprezintă, împreună, o promisiune de netăgăduit pe scena politică. Încet-încet colaborarea a început să scârţâie, erodarea a luat viteză şi, spre satisfacţia deplină a detractorilor, dar şi a opoziţiei, n-au întârziat prea mult nici accentele critice reciproce în declaraţiile făcute presei. Cântându-li-se mereu prohodul USL, au început să-l creadă şi ei. Pasul înapoi după cel ezitant, repetat, a lui Crin Antonescu, la demersurile premierului Victor Ponta, precara argumentare, nu rareori formală, o seamă de gesturi inamicale, poate fireşti în politică, toate acestea au tensionat relaţiile dintre cei doi lideri ai celei mai importante construcţii politice din perioada post-decembristă. Problema de fond nu este cine are sau nu are dreptate sau din ce s-au luat, ci alta, realmente fără răspuns, aproape enigmatică: Crin Antonescu nu mai pare acelaşi de acum un an sau de acum doi ani, devenind şi mai trufaş, dar şi mai nesigur în acelaşi timp. Fireşte, când ajung la putere oamenii se schimbă. Asta o ştiam. Dar altele erau aşteptările de la liderul liberalilor, cu o poftă de arţag nestrunită de la o vreme. Pe acest fond au venit şi erorile de tot felul. Şi nu ne ducem prea departe, dar când propui în funcţia de director general al TVR (instituţie dificilă în planul managementului) pe realizatorul, lipsit de anvergură, Rareş Bogdan, de la Realitatea TV, iar ca ministru al Culturii pe răspopitul Gigel Ştirbu, ca să nu mai enumerăm şi alte oferte identic de năstruşnice, ceva nu e în regulă cu resursa umană a PNL. Şi nici vorbă de gusturi elevate. Astfel, pe nesimţite, s-a ajuns într-un alt punct critic, nu neapărat legat de investiţia de încredere de care a beneficiat USL, ci de cu totul altceva: nu cumva principalul adversar al lui Crin Antonescu este chiar el însuşi? Părăsit de la o vreme de orice scânteie a flerului politic, a tactului desăvârşit şi a bunului gust, de care putea fi bănuit. Fiindcă e greu de înţeles ce sens au glumiţele picante care fac deliciul ziaristelor acreditate la Parlament, aluziile aiuritoare la adresa premierului, microrecitalurile cu iz umoristic la care zâmbeşte singur pentru un candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Analizat din perspectiva ultimelor gesturi, Crin Antonescu seamănă tot mai puţin cu… Crin Antonescu. Şi poate regretabil când îl compară pe actualul premier cu Emil Boc şi Victor Ponta, pentru a nu rămâne dator, afirmă despre Crin Antonescu că este un fel de Traian Băsescu. Şi toate acestea în ceea ce numeam odată „luna cadourilor”, fiindcă suntem în preajma sărbătorilor de iarnă.