În urma implementării proiectului Danube Floodplain, al cărui lider este Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Jiu, locuitorii care se află de-a lungul fluviului Dunărea vor fi mai protejați de riscul inundațiilor.
Proiectul are o valoare de 3,67 de milioane de euro, fonduri europene, alocate prin Programul Transnațional Dunărea – Interreg și reunește experți din 10 țări dunărene (România, Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia și Serbia), precum și 20 de organizații.
Din partea României, alături de Administrația Națională ”Apele Române”, participă, în calitate de parteneri: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și WWF-Romania.
Proiectul se desfășoară în cinci zone-pilot din bazinul Dunării: Bistreț (județul Dolj – România), Begečka Jama (Serbia), Kostanjevica na Krki (Slovenia), Tisa mijlocie (Ungaria) și Hodonín – Holíč (Slovacia și Cehia).
În această perioadă, experții identifică zonele luncilor inundabile din bazinul Dunării și propun soluții tehnice pentru refacerea lor, inclusiv prin stabilirea potențialului de reconectare a acestora. Măsurile care vor fi adoptate în cadrul proiectului vor aduce beneficii majore, atât în managementul riscului la inundații, cât și pentru refacerea biodiversității și a ecosistemelor acvatice.
“Proiectul are ca scop promovarea unei abordări comune de către toate țările dunărene, cu privire la refacerea capacității de stocare a apei, de-a lungul fluviului Dunărea, prin reconstrucția ecologică a zonelor inundabile și maximizarea beneficiilor aduse de ecosistemele acvatice. Aceste activități se realizează prin aplicarea matricei de evaluare a zonelor inundabile de către partenerii din cadrul proiectului”, explică Cosmin Călin, director Administrația Bazinală de Apă Jiu.
Cu sprijinul nemijlocit al Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, vor fi extinse platformele de cooperare și de informare, cu privire la managementul riscului la inundații de la nivelul bazinului hidrografic al Dunării.
Proiectul se desfășoară în cinci zone-pilot din bazinul Dunării: Bistreț (România), Begečka Jama (Serbia), Kostanjevica na Krki (Slovenia), Tisa mijlocie (Ungaria) și Hodonín – Holíč (Slovacia și Cehia).
Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, respectiv până la sfârșitul lunii mai a anului viitor. „Rezultatele proiectului vor contribui la creșterea standardului de viață al comunităților locale, situate de-a lungul Dunării, atât prin reducerea impactului produs de inundații, cât și prin apariția unor noi oportunități de dezvoltare economică la nivel local (pescuit, turism, activități de recreere)”, a declarat Ervin Molnar, directorul general Administrației Naționale ”Apele Române”.