O nouă calificare în grupe pentru campioanele EHF

0
415

Eliminând Borussia Dortmund cu scorul general 38-35, SCM Craiova a reuşit a doua calificare consecutivă în grupele Cupei EHF, competiţie pe care a câştigat-o în sezonul precedent

Moralul afectat de ratarea calificării în Champions League, în startul sezonului, şi ghinioanele pricinuite de accidentări au fost principalele probleme întâmpinate de echipa de handbal a Craiovei în acest sezon. Finalul de an a fost însă unul fericit, cu patru victorii consecutive, în campionat şi în turul calificant în grupele EHF, iar amtosfera este din nou una de mare performanţă în rândul fetelor. O lovitură cruntă a venit chiar înaintea returului cu Borussia Dortmund, Ana Maria Ţicu, poate cea mai bună jucătoare în 2018, suferind o accidentare gravă în partida de campionat cu Minaur, din cauza căreia a pierdut şi returul cu nemţoaicele, dar şi Campionatul European, cu naţionala României. Andreea Ianaşi era şi ea indisponibilă, după accidentarea din Germania, aşa că misiunea se anunţa mai dificilă decât era cazul, în condiţiile victoriei la două goluri în prima manşă cu Dortmund. Vestea bună pentru Bogdan Burcea a fost recuperarea pe ultima sută de metri a Jelenei Trifunovic, care avea să facă un meci excelent în postura de dispecer, fiind indispenasabilă în ambele faze ale jocului, deşi avea numai un antrenament după revenire. Dortmund a părut mai slabă decât orice adversar întâlnit de Craiova în sezonul european precedent, însă cu un portar de mare clasă, Clara Woltering fiind şi la aproape 36 de ani de ani la fel de agilă, de inspirată precum în vremea în care cucerea Champions League în două rânduri cu Buducnost. Deşi Polivalenta n-a mai fost plină până la refuz, precum în campania precedentă, circa 3.500 de oameni, o asistenţă-record pentru România, le-au purtat pe fetele lui Burcea către calificare. În prima repriză, echipa a fost în grafic, ajungând la pauză cu avantaj minim. Trifunovic a fost catalizatorul, Zamfir a fost impecabilă de la 7 metri, iar diferenţa de pe tabelă a limitat-o Woltering, cu procentaj de 50% mingi apărate la finalul primei părţi. Repriza secundă părea să fie în acelaşi ton, SCM conducând cu 12-10, însă a survenit un black-out al alb-albastrelor, care au primit 5 goluri la rând şi s-au văzut în acel moment eliminate din competiţie. S-au făcut cadouri, cu goluri prilejuite pe contraatac, Zamfir a clacat şi de la 7 metri, Trifunovic obosise şi în rest nimeni nu mai voia să-şi asume responsabilitatea finalizării. Burcea a apelat şi la Şelaru, dar după o ratare din extremă a retras-o pe bancă. Din fericire, au ieşit la rampă jucătoare discrete până atunci. Portarii au dat tonul, Stanciu apărând un 7 metri, iar bugăroaica Dzukheva a avut câteva intervenţii decisive. Vizitiu s-a implicat cu adevărat pe faza ofensivă, iar pe final Nikolic a fost jucătoarea din sezonul trecut, cu finalizări de clasă din extremă, care au surprins-o pe Woltering. Din fericire, arbitrajul a fost unul pe care Craiova nu l-a avut nici în campionatul intern, bulgarii care au condus meciul având parcă o afinitate pentru vecinii de la nord de Dunăre, mai ales că în poartă apăruse şi compatrioata lor, Ekaterina Dzukheva. Suspansul s-a păstrat până în ultimul minut de joc, mai ales că scorul evoluase astfel încât un eşec la două goluri devenea sinonim cu eliminarea echipei din Bănie. Nikolic a marcat pentru victorie în ultima secundă şi a dezlănţuit sărbătoarea, cu antrenorul Burcea şi căpitanul Zamfir cântând „Aşa e la Craiova!” alături de galerie, iar Ana Maria Ţicu a fost smulsă din tribună de colege pentru a celebra împreună a doua calificare consecutivă în grupele Cupei EHF.

Au jucat pentru SCM Craiova: Stanciu, Dzukheva (portari), Zamfir 5 goluri (3 din 7 metri), Trifunovic 4, Nikolic 3, Gjorchevska 3, Tătar 2, Tănăsie 1, Vizitiu 1, Seric, Şelaru.

Burcea: „Fetele au fost magice pentru a 13-a oară!”

Artizanul acestor succese ale sportului craiovean, Bogdan Burcea, s-a descăruşat şi în dicurs, felicitându-şi elevele, pe care le-a catalogat „magice”: „Este o calificare mare, în condiţiile în care ne-am prezentat cu lotul, cu Trifunovic revenită după 6 săptămâni, cu un singur antrenament efectuat, fără Ţicu, fără Ianaşi. Mă bucur că au reuşit să depăşească momentele grele din repriza a doua şi în special pentru că au reuşit şi ultimul gol. O victorie meritată, în condiţii grele, aseară mă suna cineva şi îmi spunea să inventez ceva, să fac o magie. I-am spus că n-am ce să fac, fiindcă fetele au fost pentru mine magice pentru a 13-a oară. Am avut jocuri şi mai grele, împotriva unor echipe puternice, le-am spus fetelor că au învăţat cum se fac victoriile în faţa propriului public. Le felicit şi le urez vacanţă plăcută! Vom reprezenta încă o dată tricolorul în grupele Cupei EHF. Este foarte important să avem noroc la tragerea la sorţi, să avem o grupă accesibilă, o luăm pas cu pas, sunt echipe care ne depăşesc ca buget, ca lot şi este foarte greu să mergem pe ambele planuri. Noi nu suntem o echipă de subsolul clasamentului, aşa cum am fost catalogaţi, deşi am pierdut puncte importante în campionat. Aşa cum spuneam cu 4 jocuri în urmă, să nu ne îngroape nimeni, atâta timp cât mai respirăm”.

A fost ultimul meci al anului pentru SCM Craiova, un an în care s-a reuşit cucerirea Cupei EHF şi pătrunderea din nou în grupele competiţiei, precum şi ocuparea locului secund la finalul campionatului trecut, cea mai bună performanţă internă a echipei. 

Vizitiu: „Am mai spălat din durerea necalificării în Champions League”

Principala marcatoare, Cristina Zamfir, a spus la finalul partidei cu Dortmund: „O victorie mare, muncită, am fost o echipă unită, ne bucurăm că am ajuns în grupe şi am adus bucurie acestor oameni minunaţi, care au fost al optulea jucător. Nu mi-a fost teamă, am ştiut că dacă vom lupta 60 de minute vom câştiga. Suntem puţine, dar am fost ambiţioase. A fost şi victoria Anei Maria Ţicu, ne-a transmis puterea ei din tribună”. Extrema Ana Maria Tănăsie a spus: „Este sărbătoare, toată lumea o merită, noi şi suporterii, am luptat împreună până la final. Am fost la finala de anul trecut, aş fi vrut să fiu atunci pe teren, dar sper să ajungem din nou să luptăm pentru trofeu, promitem că vom lupta până la capăt”. Patricia Vizitiu a declarat: „Trecem printr-o perioadă destul de grea, avem multe accidentări, am fost puţine jucătoare şi mă bucur foarte mult că lumea a venit din nou alături de noi şi că ne-am calificat. Am vrut să mai spălăm puţin din durerea din vară, când nu ne-am calificat în Champions League. La Craiova se respiră fotbal şi handbal şi ne bucurăm că am făcut aceşti oameni fericiţi. Mai e mult până departe, trebuie să o luăm pas cu pas. Suntem unite, o familie şi am suplinit absenţele colegelor. Vreau să fim sănătoase şi să revenim în forţă, nu contează cu cine picăm în grupe”. Marea absentă, Ana Maria Ţicu, a declarat: „Este victoria fetelor, au muncit pe teren 60 de minute. Sper că le-am transmis toată energia mea din tribună. Îmi pare rău că n-am fost pe teren, este cel mai greu moment când stai în tribune, când nu poţi face nimic”.

Campioanele en-titre, în urna a doua valorică

SCM Craiova nu este singura reprezentantă a României în faza grupelor. Dacă Vâlcea a fost eliminată de Ikast, Măgura Cisnădie a întors rezultatul cu rusoaicele de la Zvezda şi a ajuns în grupe. Ca şi anul trecut, 16 echipe vor fi împărţite în 4 grupe în această fază a Cupei EHF, urmând ca primele două clasate să acceadă în sferturile de finală. Tragerea la sorţi este programată joi, la prânz. Din prima grupă valorică fac parte echipele provenite din Champions League: Larvik (Norvegia), Savehof (Suedia), Bietigheim (Germania) şi Podravka (Croaţia). În urna a doua, alături de SCM Craiova vor fi: Besancon (Franţa), Siofok (Ungaria), şi Esbjerg (Danemarca). În urna a treia se vor regăsi: Viborg (Danemarca), Super Amara Bera Bera (Spania), Metzingen (Germania), Storhamar (Norvegia). În urna a patra: Măgura Cisnădie, Ikast Herning, Nykoping (ambele din Danemarca), Kuban Krasnodar (Rusia). Meciurile din grupe încep la finalul lunii ianuarie 2019.