Plantări de salcâm la Călăraşi

0
474

La sfârşitul săptămânii Craiova, în comuna Călăraşi a avut loc o acţiune de împădurire, pe o suprafaţă de un hectar, cu 5.000 de puieţi de salcâm. „Noi am susţinut această activitate, împreună cu partenerii noştri – Primăria din Călăraşi, AUCHAN, prin cele două hypermarketuri din Craiova, aceştia fiind şi iniţiatorii, prin fondurile alocate şi prin voluntariatul angajaţilor, Asociaţia „Acces” Oltenia, PETROM, cărora le mulţumim. În Dolj, avem cea mai mare suprafaţă de sol nisipos din ţară, peste 80.000 ha , şi încercăm să găsim soluţii pentru eficientizarea acestor terenuri. Salcâmul este o specie pretată pentru fixarea solului nisipos, iar iniţiativa partenerilor noştri este cât se poate de binevenită”, a precizat  Octavian Popa, director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj.