Rădoi: “Am suferit la posesie, dar așa am pregătit meciul”

0
413

După ce Universitatea Craiova a obţinut prima victorie în actuala ediţie a Cupei României, 2-0 în deplasare cu Hermannstadt, antrenorul Mirel Rădoi s-a declarat mulţumit de succes şi de faptul că echipa n-a primit gol, specificând că deliberat a fost cedată posesia echipei gazdă.

„Sunt mulțumit de victorie, este prima partidă după mult timp în care nu primim gol. Am suferit la posesie, dar așa am pregătit meciul, ca Hermannstadt să nu joace foarte multe mingi între linii. Cei de la Sibiu, Farul și noi avem pe statistici cele mai multe mingi jucate între linii. Hermannstadt a încercat și în seara asta să facă lucrul ăsta, dar nu a avut foarte multe reușite, din cauza poziționării noastre. Per total, sunt mulțumit de victorie. Hermannstadt este o echipă echilibrată, una dintre cele mai compacte din Liga 1. În zona 1 și 2 construiește foarte bine, iar în zona 3 este una dintre cele mai bune echipe, în momentul în care trebuie să ocupe toate pozițiile. E puțin ciudat formatul Cupei României, aș fi preferat să jucăm 5 partide, dar dacă așa s-a stabilit, până la urmă acceptăm să jucăm așa. Ca format, e puțin ciudat, prin prisma faptului că jucăm doar 3 meciuri și nu vom ști dacă primele două echipe chiar vor fi cele mai bune din grupă”, a spus Mirel Rădoi.