Consilierii judeţeni Olt au votat, în şedinţa extraordinară din 12 septembrie a.c., un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum pentru schimbarea denumirii actuale a judeţului, prin adăugarea substantivului propriu al judeţului „abuziv desfiinţat” Romanaţi. Iniţial, data consultării publice urma să fie 15 octombrie a.c., aceasta fiind prorogată, ulterior, pentru a se cupla cu un alt referendum, preconizat la nivel naţional, cel pentru redefinirea noţiunii de familie. Proiectul de hotărâre, potrivit presei locale, era argumentat printr-o expunere de motive de natură istorică şi culturală. Se spune că la lansarea proiectului respectiv au participat toţi parlamentarii de Olt, deşi în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, din 12 septembrie a.c., au votat „pentru”, conform minutei, doar consilierii PSD şi ALDE (21 la număr), nu şi grupul consilierilor liberali (10 la număr) care a absentat. S-a mai înregistrat un vot împotrivă şi o abţinere, din rândul celor prezenţi. Liberalii au invocat raţiuni financiare. „Prin acest referendum, noi încercăm să facem o reparaţie morală” a declarat presei preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu. Dacă sentimental admitem că preşedintele Consiliului Judeţean Olt are parţială dreptate când vorbeşte de o „reparaţie istorică”, dar şi de una „morală”, nu înseamnă că aşa stau lucrurile. Reînfiinţarea judeţelor „abuziv desfiinţate”, prin reforma administrativă din 1968, care o precede pe cea din 1950, a fost îndelung clamată, în primii ani după 1990. Orice reformă de această factură, deşi cea din 1968 a fost îndelung preparată, nu mulţumeşte, pentru nimic în lume, pe toţi locuitorii unei entităţi administrative. Şi avem multe exemple la îndemână. Şi, deşi preşedintele Consiliului Judeţean Olt a adăugat că schimbarea denumirii judeţului, de fapt completarea acesteia, nu-i va afecta pe cetăţeni, în sensul că aceştia nu vor fi nevoiţi să-şi schimbe actele de identitate sau numerele de înmatriculare ale autoturismelor, decât în momentul expirării valabilităţii documentelor în vigoare, discuţia este mai largă şi complexă. Din punct de vedere constituţional n-ar exista impedimente, a afirmat parlamentarul Paul Stănescu. Nu asupra acestei chestiuni vom zăbovi. Ci asupra alteia, deocamdată nemărturisită şi nedeghizată. Ce înseamnă „o reparaţie istorică”? Configuraţia actuală geografică a judeţului Olt rămâne identică sau se revendică, ulterior, şi teritoriul pierdut, pendinte de fostul judeţ Romanaţi, pe linia localităţilor Drăgoteşti, Leu, Zănoaga, Castranova, Dioşti, Apele Vii, Ghizdăveşti, Celaru, Amărăştii de Sus şi Amărăştii de Jos, Dobroteşti, Dăbuleni, în prezent părţi componente ale Doljului? Să mergem mai departe, acceptând chiar validarea referendumului în discuţie, prin participarea a cel puţin 30% din alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente, din care 50 plus 1 se declară pentru atribuirea denumirii de Olt-Romanaţi. Povestea nu se termină aici. La votul din Parlament, fiindcă trebuie dată o lege, nu s-ar putea deschide “o cutie a Pandorei”? De-a dreptul riscantă. Nu mai evocăm, în context, ce se întâmplă momentan în Catalonia, unde tensiunea creşte de la o zi la alta. Am putea vorbi chiar de o apropiere a punctului de fierbere. Fireşte, să nu ne pripim, prin comparaţi nedorite. În prezentarea uşor idilică a fostului judeţ Romanaţi s-a spus că acesta reprezenta portretul României interbelice. Interesant. Istoricul american Keith Hitchins, în excepţionala sa lucrare „România. 1866-1947” (Ed. Humanitas), ne prezintă un tablou… cenuşiu. De-a dreptul. Şi o face cu argumente infailibile, din postura de universitar la Illinois, bun cunoscător al realităţilor din estul Europei. Să conchidem. Şi Doljul, şi Oltul, şi Mehedinţiul, şi Gorjul, şi Vâlcea – judeţe aidoma degetelor de la o mână – se vor regăsi împreună, nu peste multă vreme, din punct de vedere administrativ, într-o regiune a Olteniei, cum cere Uniunea Europeană. Adăugarea substantivului propriu Romanaţi la actuala denumire a judeţului Olt, dacă n-ar ascunde şi potenţiale riscuri, n-ar însemna altceva decât căutarea unui timp pierdut, şi nostalgiile de această factură nu îşi au rostul. Fiindcă viaţa de zi cu zi nu se schimbă cu nimic.
