Domnul ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, membru al Academiei Române, invitat la Întâlnirile „SpectActor”, moderate de-acum, cu multă fluenţă şi elevaţie, de scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a lăsat o bună impresie. Ceea ce nu e puţin lucru, fiindcă fiecare invitat, de-a lungul timpului, a avut propria prestaţie, distinctă, mai mult sau mai puţin profundă, mai mult sau mai puţin atrăgătoare. Fiindcă şi domnia sa notează în sesiune studenţii examinaţi, la Logică Filosofică sau Filosofia Limbajului, sau ce curs mai predă, acum fiind şi rector al Universităţii Bucureşti, poate fi încredinţat de o… notă bună. Pentru empatia cu Sala „Ion D. Sîrbu”, poate şi graţie unor amintiri agreabile din copilărie, legate de Teatrul Naţional din Craiova, pe a cărui scenă a şi urcat, pentru o replică într-un spectacol, „Iancu Jianu”, ambii săi părinţi fiind actori. Nu suntem în măsură să evaluăm, cu probitate legitimă, activitatea de ministru a prof univ. dr. Mircea Dumitru, dar ca intelectual de referinţă a ţinut asistenţa deplin branşată. De acest lucru ne-am convins. A vorbit domnia sa despre „Ştiinţele umaniste în secolul XXI-lea”. Interesantă pledoarie, în care, paradoxal, se întâlneşte sau intersectează cu Alexis de Tocqueville, în lucrarea sa „Despre Democraţie în America” (Ed. Humanitas, 1995, 2005 – vol. II) după ani de strădanie intelectuală îndârjită, care explică la capitolul 15 „de ce este studiul literaturii greceşti şi latine deosebit de util în societăţile democratice”. Şi spunea aşa, pe la anul 1840, Alexis de Tocqueville, cam tobă de carte, venind şi dintr-o familie aristocrată: „Greaca şi latina nu trebuie predate în toate şcolile, dar este important ca cei pe care natura sau averea îi desemnează să cultive literele sau îi predispun să le guste, să găsească şcoli unde să poată stăpâni la perfecţie literatura antică şi să-i pătrundă pe deplin spiritul. Pentru a ajunge la acest scop e mai bine să ai câteva universităţi excelente decât o mulţime de colegii proaste, unde studii inutile, rău făcute, împiedică totdeauna ca studiile necesare să fie bine făcute”. Referirea la „umanioare” a prof. univ. dr. Mircea Dumitru a fost deplin calibrată, raportată, evident, şi la actualul său statut de ministru al Educaţiei. Cu alte cuvinte, a trebuit să-şi ţină echilibrul cu maximă atenţie, între propria filosofie şi ceea ce putea momentan spune, cu doar câteva zile înaintea deschiderii anului universitar. Într-un moment în care nici la facultăţile umaniste, nici la cele tehnice, nu mai este afluenţa de altădată. Din ce motive este greu de spus. Studiile universitare bine făcute – igienă salutară – nu fac rău în nici o împrejurare. Destule îngrijorări, legate de ziua de mîine, persistă. Orice hazardare apare riscantă. Ca o comparaţie, Najat Vallaud-Belkacem – ministrul francez al Educaţiei – deplin angajată politic, stăruie în transformările abordate şi nu a ezitat să introducă la cursul primar dictarea şi lectura obligatorie, îngrijorată de faptul că elevii nu mai ştiu să scrie. „România educată”, un proiect de anvergură, despre care se vorbeşte, nu sună deloc rău. La Craiova, rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, şi-a amintit de propria copilărie, en passant şi a conferenţiat agreabil. Poate fi convins că rămâne singurul ministru al Educaţiei, de-a lungul anilor, care a zăbovit în Bănie, câteva ceasuri, şi despre care s-a vorbit altfel. Adică, aproape convenabil.
