Discuţiile dintre cei doi oficiali au privit priorităţile pe linia dialogului bilateral parlamentar, potenţialul de dezvoltare a relaţiilor comerciale dintre cele două state şi interesul ambelor părţi de promovare în continuare a parteneriatului româno-belgian, în diverse domenii.
În contextul în care aderarea la Spaţiul Schengen este o prioritate pentru România, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, André Flahaut, l-a asigurat pe omologul său român de sprijinul autoritatilor belgiene.
In cadrul vizitei la Buxelles, preşedintele Camerei Deputaţilor a mai avut întrevederi cu Comisarul european pentru relaţii interinstituţionale şi administraţie, Maroš Šefčovič, şi Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.
Temele abordate în cadrul discuţiilor au vizat viitoarele alegeri europene, care vor reprezenta un test pentru încrederea cetățenilor în UE, şi eforturile României în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, integrate direcţiilor de acţiune conturate la nivel european.