SILEXART: Conferinţă despre „Tehnici de obţinere a uneltelor din piatră”

0
490

Muzeul Olteniei - Stiintele NaturiiSecţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei continuă seria conferinţelor „SILEXART”, adresate tinerilor, liceeni şi studenţi, interesaţi de fascinanta lume a mineralogiei silexului, stratigrafiei şi istoriei experimentale. Mâine, 21 iulie, ora 15.00, la sediul instituţiei, din strada „Popa Șapcă” nr. 8, va avea loc conferinţa cu tema „Tehnici de obţinere a uneltelor din piatră”, susţinută de dr. Ştefan Negreanu, de la Departamentul de Geografie al Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii a Universităţii din Craiova.

Conceput şi iniţiat de şeful Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, dr. Aurelian Popescu, „SILEXART” este un proiect cultural interactiv ce îmbină experienţa specialiştilor mineralogi cu partea experimentală, respectiv vizitarea unor situri de extragere a silexului, şi descoperirea tehnicilor de realizare/obţinere a uneltelor din piatră. „Pentru  o corectă înţelegere a tehnicilor de recunoaştere, recoltare şi prelucrare a unor eşantioane de silex, specialiştii muzeului vor efectua împreună cu participanţii vizitarea unor situri de extracţie a silexului, iar ulterior vor folosi experienţa din teren în cadrul unui atelier de cioplit silexul”, se menţiona într-un comunicat de presă al instituţiei ce însoţea conferinţa inaugurală, cu tema Silex şi roci folosite pentru obţinerea uneltelor de piatră”,  pe data de 12 mai a.c.

Potrivit aceleiaşi surse, „SILEXART” „face ca importanţa descoperirilor arheologice şi a bogăţiei surselor de silex din zona Olteniei să fie utilizată în mod practic şi să răspundă cerinţelor tinerilor, interesaţi de Epoca Pietrei, să le ofere prilejul de a realiza într-un mod accesibil identificarea unor resurse de silex, săpături pentru extragerea acestui mineral şi prelucrarea, cioplirea, retuşarea şi şlefuirea obiectelor din silex”.