Marea Britanie: Boris Johnson se apropie de 10 Downing Street!

0
468

Ex-primarul Londrei şi fostul ministru de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, contează deja pentru marea finală, care se va disputa în vederea succesiunii la funcţia de premier, deţinută de Theresa May până recent. Boris Johnson şi-a devansat net adversarii, dar ziua de astăzi se anunţă decisivă, întrucât programează ultima rundă de vot a deputaţilor conservatori pentru selectarea celor doi finalişti la postul de lider de partid care înseamnă automat şi adjudecarea funcţiei de premier, adică de locatar la 10 Downing Street. După desemnarea finaliştilor, cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor face departajarea până la finele lunii iulie. Boris Johnson a primit deja 144 de voturi din 313, în al treilea tur de scrutin, ieri după-amiază, după ce se impusese şi în primele două. Adversarii săi sunt Jeremy Hunt (54 voturi), Michael Gove (51 voturi), Sajid Javid (38 voturi). A mai primit, neaşteptat, 27 de voturi, ministrul dezvoltării internaţionale, Roy Stewart. Boris Johnson se pronunţă pentru un Brexit dur, fără acord.