Deputatul de Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, îi dă şah-mat lui Ludovic Orban!

0
543
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul de Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, face referiri concrete, în cunoştiinţă de cauză, la o recentă declaraţie a liderului liberal, Ludovic Orban.
<<Orban confirmă ceea ce știm de mult timp: că PNL nu va aplica noua lege a pensiilor. E motivul pentru care, in Parlament, „Alianța Austerității” a votat contra ei și e motivul pentru care a atacat-o la CCR, blocând peste 6 luni adoptarea ei. Interesante sunt însă motivele pe care le livrează celor care se uită în gura lui, că poate spune ceva interesant. Și proferează doar lozinci, demonstrând, încă o dată, că habar nu are ce prevede legea. Dar își dă cu presupusul, că doar e viitorul premier. Hai, să îi mai explic o dată. Și lui și cohortei de incompetenți care îl înconjoară:
1. Spune că legea stabilește „din burtă” creșteri și că e mai bun mecanismul care prevede creşterea anuală prin raportare la rata inflației şi 50 la sută din creșterea reală a salariului mediu brut pe economie. Păi, exact acesta e mecanismul de creștere a pensiei și în legea noastră, după ajustarea punctului de pensie care trebuie să reducă decalajul între o pensie de stat şi una de serviciu, că tot contestă, alături de alţii, pensiile speciale. Mai precis şi pe înțelesul Orbanului: Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021, iar apoi se va indexa cu inflaţia și cu 50% din creşterea reală a caştigului salarial mediu brut realizat. Deci nu e “din burtă”, e chiar un mecanism simplu, care a mai funcționat și pe care oamenii îl știu bine. Important! Un profesor universitar va avea, pe legea noastră, o pensie de 8000 de lei, cât e o pensie specială. La fel, pentru celelalte categorii de pensionari, creșterile sunt foarte mari. Asta ca să pricepem toți esența acestei modificări de lege.
2. Spune ca legea acum în vigoare prevede creşterea de la 1 ianuarie a pensiilor, raportată la rata inflației şi salariul mediu brut şi că noi am fi făcut aceste creșteri mai târziu, furând de la pensionari. E prostia pe care o debitează toți cei care nu au făcut minimul efort de a citi măcar legea aflată acum în vigoare. În primul rând că vreau să îmi arate toți “deștepții” aceștia unde scrie data de 1 ianuarie! Nu au cum, că nu scrie! Scrie “creșterea anuală”, fără indicarea unei date precise. Și, ca să priceapă cum am facut noi până acum, le mai explic o dată. Să ia o foaie și un pix! În 2017, luna ianuarie, am mărit pensiile românilor cu 5,5 la sută, adică exact cum prevedea legea. Ar fi trebuit să nu mai facem nicio creștere, în 2017, pe principiul enunțat de Orban. Dar… la 1 iulie 2017, am mai facut o creștere a punctului de pensie de 9 la sută, devansând creșterea pentru anul următor. Deci, am dat în plus, în avans, nu am luat. Același mecanism l-am aplicat și pentru 2019 și o să îl aplicăm și in 2020, până când o să fie el premier și o să se apuce să taie!
3. Spune că au atacat la CCR legea noastră și că CCR le-a dat dreptate liberalilor, declarând neconstituționale mai multe articole. Articolele erau, de fapt, paragrafe – trei la număr – şi se referă la niște precizări de termene, iar legea, în ansamblu, e constituțională. De fapt, tentativa liberalilor a fost de a trena cât se poate de mult intrarea în vigoare a legii și recalcularea pensiilor conform noii legi. Pentru că ei nu vor să o aplice. Și au reușit să o întârzie 6 luni.
4. E important de subliniat că indiferent ce s-a întâmplat la Senat, Camera Deputaților e camera decizională. Și dacă a picat la Senat, și dacă trecea, votul pe lege depinde de Camera Deputaților unde Marcel Ciolacu a promis o mobilizare mai bună, fiindcă pe voturile „Alianței Austerității” nu ne putem baza. Ei nu vor pensii mai mari. Le încurcă „viziunea economică”…>>.