Deputatul Constantin Dascălu şi consilierul judeţean Ştefan Stoica, secretarul general al PD-L Dolj, au prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, „avantajele” reorganizării administrativ-teritoriale a ţării prin comasarea judeţelor, comparativ cu „dezavantajele” modelului USL. Viziunea PD-L în această chestiune nu are, bineînţeles, dezavantaje, ci doar neînţelegeri la nivelul principalului aliat de guvernare, UDMR, cu care „se negociază”. Numai că liderul UDMR, ministrul Kelemen Hunor, ameninţă că scoate maghiarii în stradă, organizaţiile Partidului Civic Maghiar din Covasna, Harghita şi Mureş propunând o regionalizare asimetrică, adică 12 regiuni, printre care şi Ţinutul Secuiesc. Cum principalele teze ale viziunii PD-L referitoare la chestiunea în discuţie erau enunţate într-un pliant reprezentând „gândirea” centrului, ele nu diferă de ceea ce susţin, zilnic, trubadurii acestui partid, în apariţiile televizate. Întâmplător sau nu, din enumerarea „avantajelor” lipseşte tocmai prevederea expresă a articolului 13, Capitolul III, din Legea 3/2000, modificată şi completată, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care stipulează: „proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie”. Invitat, sâmbătă, la TVS Craiova, deputatul Constantin Dascălu menţiona că referendumul este necesar doar în cazul unificării a două comune. Eroare impardonabilă, derivată din necunoaşterea legii. Se poate discuta, atunci, despre viabilitatea modelului PD-L de reorganizare administrativ-teritorială a ţării prin asumarea răspunderii Guvernului? Fireşte, dar prin abrogarea articolului menţionat din Legea 3/2000, modificată şi completată, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, şi satisfacerea deplină a doleanţelor UDMR, care are propriul proiect de lege privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare. Ceea ce nu inserează „avantajele” pomenite ale viziunii PD-L este altceva: absenţa desăvârşită a criteriilor economice, sociologice şi istorice avute în vedere la consacrarea unei noi formule de organizare teritorială, astfel încât să se poată vorbi de premisele unei capacităţi administrative certe. Tezele enunţate, cu excepţia reducerii substanţiale a costurilor statului cu administraţia, sunt facile, realmente neconvingătoare, dacă nu cumva chiar „confecţionate”. Şi deputatul Constantin Dascălu, şi Ştefan Stoica, se subînţelege, nu puteau ieşi din matricea impusă de centru pentru astfel de dezbateri, încât nici ei înşişi nu păreau deplin convinşi de ceea ce trebuiau să susţină. Fiindcă negocierile cu UDMR, deloc lejere, aduc în discuţie şi noţiunea de „judeţe cu geometrie variabilă”, ceea ce conduce discuţia într-o zonă extrem de sensibilă, dar mereu actuală, precum o restaurare a trecutului prin reînfiinţarea, sub o altă denumire, a regiunii autonome maghiare, iniţiativa Moscovei, când ţara se afla sub ocupaţie sovietică, despre a cărei menire aduce argumente peremptorii istoricul american Larry Watts în cartea sa recentă „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, (Editura RAO, 2011). Conferinţa de presă a PD-L Dolj pe tema reorganizării administrativ-teritoriale a României a supus dezbaterii şi interesului ziariştilor prezenţi o chestiune de importanţă majoră pentru întreaga ţară. Dincolo de argumentele pro şi contra, tema menţionată a reuşit să escaladeze nervozităţile din judeţele în care etnicii maghiari sunt majoritari, ceea ce nu înseamnă altceva decât că abordarea ei pripită n-a ţinut seama de sensibilităţile existente. Precum comuniştii de odinioară, PD.-L-işti de astăzi pot sta cu fundul pe arici când li se ordonă, şi deosebirea faţă de ieri, credem că este fundamntală.
