Sezon ratat

0
1149
După ce a ratat pe rând primele două locuri, Universitatea a coborât şi de pe podium, după un meci care a reflectat practic această stagiune
Unicul meci care mai conta în ultima etapă a play-off-ului avea miză ultimul loc pe podium şi de Europa League. Craiova era într-o situaţie stranie, depindea şi de o victorie cu Viitorul, iar în lipsa ei, de succesul trupei lui Hagi în finala Cupei României, pentru a ajunge în Europa a treia oară la rând. Echipele se ştiau reciproc în detaliu, din cele 4 meciuri directe de anul acesta, 3 câştigate de Viitorul, unul terminat la egalitate. După sfertul „academic” s-a aprins meciul, iar tabela a mişcat-o Martic, omul care a înscris primul gol european al Craiovei după aproape două decenii. Fedele a debutat faza, cu un călcâi inteligent, iar Martic s-a dus din tuşă la finalizare, profitând şi de apatia defensivei lui Hagi. În aşteptarea ripostei, tot gazdele au fost aproape de gol, prin Bărbuţ, care n-a fost însă precis cu stângul. Replica a oferit-o Drăguş, dar ţinta a fost doar Pigliacelli. Mihăilă s-a bucurat puţin pentru golul din finalul primei reprize, fiindcă plecase din ofsaid.
În partea secundă, puştii lui Hagi au confiscat mingea şi au forţat rezultatul. Cu toate acestea, Craiova a fost prejudiciată de un penalty la Mihăilă, acelaşi jucător fiind oprit pentru ofsaid, deşi scăpase spre poartă singur din poziţie regulamentară. Fortes a avut 2-0 în dreptul, lansat de Mihăilă, dar atacantul de culoare nu poate marca în alb-albastru. Înghesuiţi în propriul careu, oltenii n-au rezistat presiunii şi au marcat în propria poartă. Mihăilă a fost cel care l-a învins pe Pigliacelli. După ce nu au reuşit să înscrie în poarta Clujului, deşi au fost invitaţi, alb-albaştrii s-au autosabotat din nou, aşa cum au făcut de multe ori în acest sezon, mai ales prin penalty-urile ratate, rămânând în afara Europei pe mâna lor. Frustrarea a fost enormă în tabăra gazdelor, iar Tiago Ferreira a luat mai devreme drumul vestiarului, fiindcă l-a busculat pe Cojocaru. În prelungiri, Drăguş a dat lovitura de graţie, scăpat singur cu Pigliacelli, iar Viitorul a bătut pentru a patra oară în două luni formaţia din Bănie. Acum doi ani, Craiova i-a înlesnit lui Hagi drumul spre titlu, iar acum se vede deposedată de podium şi locul european de Viitorul. Şi totuşi, oltenii vor fi suporterii lui Hagi peste o săptămână, la finala Cupei.
Papură: „Atât s-a putut”
Papură a declarat la final ca nu ştie dacă va rămâne sau nu la cârma echipei, iar despre joc şi despre acest sezon a spus: „Nu am reuşit să ţinem ritmul din prima repriză. Asta a fost problema. Ratarea cupelor europene nu ar fi ceva bun. Nu e un sezon bun dacă ratăm accederea în Europa. De doi ani suntem acolo şi nu este o bucurie unde suntem acum. Atât s-a putut în acest sezon. A fost accidentarea lui Koljic… contează fiecare absenţă. Pe final am avut foarte multe accidentări. S-a simţit că pe final am scăzut ritmul. La un asemenea meci, mi se pare un gest care nu trebuie să existe. Aveam şanse să câştigăm  dacă jucam 11 la 11. Am putut să ţinem un ritm bun până atunci, adevesarul nu s-a apropiat de poartă. Ne-am dat autogol şi în seara asta nu am câştigat.”
 Hagi: „Craiova a obosit în repriza a doua”
 La final, antrenorul oaspeţilor, Gică Hagi, a remarcat căderea fizică a Craiovei din partea secundă, aşa cum s-a întâmplat şi la precedentele dueluri directe: „În prima repriză, Craiova a fost mult mai bună decât noi. Nu am avut de la început o atitudine bună. Le-am zis la pauză că e de datoria lor să-şi revină, pentru că au fost de nerecunoscut. Apoi în repriza a doua lucrurile au mers mai bine. A obosit şi Craiova, au lăsat mai multe spaţii, noi am reuşit să ne facem jocul. Şansa a fost de partea noastră, dar cred că şi noi avem merite importante dacă o învingem pe Craiova în ultima perioadă şi terminăm pe podium. În acest playoff am tot întors rezultate, asta arată că jucătorii sunt proaspeţi. Le-am zis că noi putem să câştigăm aici dacă suntem inteligenţi.  A fost un meci pe contre, dar am ştiut să profităm de unele situaţii şi ne-am impus. Ne dorim Cupa României. E un trofeu important. Eu cred şi sper că vom face un meci mare şi vom câştiga. E un trofeu pe masă şi vrem să-l aducem la noi în vitrină. Împlinim 10 ani, vrem să ne facem un cadou frumos”.